Ministrul Fifor vrea o nouă bază pentru recuperarea militarilor români! În stațiunea Băile Herculane!

 modelmic

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat că MApN va avea, în doi ani, o nouă bază pentru recuperarea militarilor răniți în teatrele de operații, prin reabilitarea și reintroducerea în sistemul medical militar a unui imobil din stațiunea Băile Herculane.

Aflat la finalul săptămânii trecute în Băile Herculane, Mihai Fifor a vizitat imobilul deținut de MApN în centrul istoric al stațiunii, în vederea evaluării și identificării soluțiilor tehnice care să permită reabilitarea clădirii și reintroducerea ei în sistemul medical militar.

Cândva, hotelul de la Herculane, denumit și Sanatoriul Militar Regele Ferdinand I, era unul care oferea programe de recuperare avansată pentru militarii români. Țin mult la acest proiect și, de aceea, îmi doresc să fie demarat la începutul anului viitor. Astfel, în doi ani vom avea o nouă bază pentru recuperarea militarilor răniți în teatrele de operații, dar și o bijuterie arhitectonică recuperată și repusă în circuit”, a spus ministrul Mihai Fifor.

În prezent, pentru acest proiect este realizată documentația tehnică, iar pentru anul 2018 au fost planificate fonduri atât pentru consolidare, cât și pentru reabilitare, urmând ca imobilul să fie destinat refacerii capacității de muncă a personalului care a participat la acțiuni militare în teatrele de operații, a personalului în activitate și a cadrelor militare în rezervă și în retragere, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării.

 Conform ministrului, toate facilitățile destinate militarilor, aflate în stare avansată de degradare, trebuie salvate, în special spațiile aflate în patrimoniul cultural național sau care au fost facilități moderne și de interes pentru Armata română. Astfel, pe lângă clădirea din Herculane, Fifor a anunțat că vrea să repună pe harta punctelor de interes din cadrul sistemului militar medical și Sanatoriul de Balneofizioterapie și recuperare medicală de la Bălțătești, Neamț sau Centrul de Refacere a Capacității de Muncă a Personalului Armatei de la Predeal.

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei