Mirel Pascu și Ion Petrișor și-au dat mâna pentru a readuce la viață un loc de suflet al bocșenilor, stadionul Izvor

modelmic (1)

Ion Petrișor, bocșeanul care curăță zilnic gunoaiele de pe lacul Medreș și din jurul lui, are un mare of, dar și o mare dorință, să refacă fostul stadion din Bocșa, lăsat de ani de zile de izbeliște. Acum, pe terenul unde profesorul își făcea orele de sport cu copiii sau antrena echipa de juniori Foresta Bocșa, pasc în voie animalele, iar tribunele au devenit grajd pentru cai.

Ion Petrișor nu poate sta nepăsător și nu înțelege de ce administrația locală nu face nimic pentru un stadion cu istorie, în condițiile în care în Bocșa nu există niciun teren de fotbal. Stadionul se află în zona Izvor, un loc cu un aer foarte ionizat și un peisaj de basm. Pentru lacul Medreș a cerut inițial ajutor primarului Cismăneanțu care i-a promis sprijin, dar după ce a tot așteptat și a văzut că nu primește nimic, Ion Petrișor s-a apucat singur să curețe gunoaiele și să amenajeze zona din jurul lacului. Și pentru stadion s-a dus la primarul actual, care însă a refuzat să se implice, după cum a precizat profesorul.

Mi-am petrecut peste 15 ani în acest loc, fiind și fotbalist și antrenor, și am lucrat 17 ani în învățământ. Când m-am întors din Germania acum 4 ani și am văzut dezastrul care este și că pe nimeni nu mai interesează de stadion, de copii, atunci am început să fac primele lucruri și am curățat lacul Medreș. Am fost la atâtea ședințe de consiliu local și răspunsul primarul a fost „nu”, Am ajuns paria Bocșei! Și mi s-a explicat clar de către primarul Cismăneanțu că pe bocșeni nu îi interesează nici lacul Medreș și nici pe copii să aibă hidrobiciclete sau bărci. Dar eu merg mai departe! Sperăm că prin implicarea domnului Mirel Pascu și a doamnei Luminița Jivan, vom reuși să începem un lucru pe care timp de 30 de ani toate conducerile din Bocșa l-au ignorat”, a declarat Ion Petrișor.

Pentru că nu a găsit interes din partea actualei administrații, profesorul Ion Petrișor i-a cerut sprijinul lui Mirel Pascu, fostul primar al orașului Bocșa. Fostul edil a fost receptiv la cererea profesorului, mai ales că în 2012 a început refacerea terenului de sport. Stadionul a fost atunci decopertat și au fost aduse rigole, dar după plecarea lui Pascu de la primărie, lucrările au fost întrerupte, rigolele au fost furate și în timp totul s-a distrus. În urma solicitărilor lui Ion Petrișor, Mirel Pascu a convocat consilierii locali PSD și împreună cu viceprimarul Olimpiu Brie, a fost depusă o solicitare la CNI, companie care a realizat în țară mai multe obiective, pentru finanțarea unui complex sportiv în zona Izvor.

Credem că vom avea succes datorită faptului că este un obiectiv de importanță. Un oraș să rămână fără stadion, fără echipă de fotbal, nu cred că este un lucru corect! Vrem să fie un complex sportiv, să fie refăcută suprafața de joc a terenului actual, de asemenea, un stadion de antrenament pentru copii și cel puțin 2-3 terenuri de tenis de câmp unde să vină copiii din Bocșa și cu un antrenor să fie îndrumați spre activitate sportivă, cu tribuna refăcută, vestiare, tot ce presupune un complex sportiv așa cum trebuie pentru orașul Bocșa”, a declarat Mirel Pascu. 

Ultima dată s-a jucat fotbal pe acest stadion cu 25 de ani în urmă. De atunci, acesta a fost practic uitat și lăsat să se degradeze. În amintirea vremurilor de glorie, Ion Petrișor a organizat sâmbătă o întâlnire cu ultima sa generație de juniori ai echipei Foresta Bocșa, pe care i-a antrenat pe stadionul Izvor. Foștii fotbaliști au declarat însă că au venit nu doar pentru această întâlnire de suflet, ci și pentru a-l sprijini pe fostul lor antrenor în demersul său de aduce la viață ceea a fost cândva stadionul din Bocșa.

Foștii fotbaliști și oamenii pe care îi interesează acest stadion s-au adunat aici și vom avea un meci de fotbal, după meciul de fotbal vom curăța tot stadionul, pentru că este plin de gunoi, apoi o binemeritată pauză de un grătar, socializare și să discutăm despre proiectele viitoare, cu ce putem ajuta noi la viitoarea construcție și refacerea stadionului. Vrem să arătăm Primăriei că bocșenii sunt implicați și că îi interesează ce se întâmplă în Bocșa. Practic, trebuie să refacem tot, în primul rând trebuie să împrejmuim stadionul pentru că este plin de animale și apoi să refacem terenul și copiii Bocșei să poată veni să se bucure de un loc de joacă, pentru că la ora actuală copiii nu mai au unde să se joace!”, a spus Ion Petrișor.

Diana RADU

 

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Gandalf

    Daca mirel va fi primar ca face acest stadion la oferta, undeva la 400milioane euro, sa joace barclona, real madrid, ce sa mai toata liga bbva:)

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei