Mocioalcă: „Sunt consternat! În cazul Moldova Nouă, BEC ar putea intra în Cartea Recordurilor!”

mocioalc[

Adrian Torma riscă să piardă mandatul de primar câștigat în urma alegerilor de duminică, după ce Biroul Electoral Central a emis o decizie prin care îi informa pe social-democrații cărășeni că la Moldova Nouă s-ar putea relua alegerile pentru funcția de primar și pentru cele de consilieri locali, fiind fixată ca dată ziua de 11 octombrie. Alegerile ar urma să fie reluate fără candidații Alianței PSD-Pro România. Hotărârea dată de BEC nu a fost încă motivată.

Secretarul general al PRO România, Ion Mocioalcă a reacționat la decizia BEC pe care o consideră demnă de Cartea Recordurilor și speră că Adrian Torma și PSD vor ataca hotărârea în instanță.

Privesc și eu cu consternare la decizia BEC-ului de ieri și chiar nu înțeleg. Adrian Torma a câștigat alegerile în mod absolut democratic și mai multe instanțe, inclusiv acest Birou Electoral Central, au spus că este așa. Dar dacă, Biroul Electoral Central a fost în stare să invalideze post facto, fără nicio dovadă de fraudă un scrutin electoral ca și cel de la Moldova Nouă clar pentru funcția de primar, eu mă gândesc că astăzi, onor BEC-ul ar mai trebui să dea o hotărâre ca într-adevăr să intre în Cartea Recordurilor și să declare candidatul PNL direct primar. Și peste toate uzanțele, chiar să îl și valideze.

Lăsând amărăciunea și ironia la o parte, eu aștept motivarea acestei hotărâri și sper că și Adrian Torma și Partidul Social Democrat vor ataca în instanță această hotărâre și că instanța va face dreptate, invalidând această penibilă hotărâre a BEC”, a declarat deputatul Ion Mocioalcă.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Mocioni

    Legile si hotararile judecatoresti sunt mofturi pt. Mocioalca; Torma nu trebuia pus pe lista de candidati in urma unei hotarari judecatoresti dar au hotarat reprezentantii partidelor din Moldova Noua ca ei il vor pe listele electorale (noi astia politicienii facem ce vrem si uite ce o sa facem cu o hotarare judecatoreasca). Am mai intalnit mentalitatea asta pe la politicieni si alti slujbasi ai statului si e cazul sa se incheie. Iar Mocioalca sa faca si altceva decat sa vorbeasca, sau sa se retraga si sa faca ceva util.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei