Muzeul caransebeşean şi-a ţinut ziua cu păpuşi

modelmic

Ziua Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, a fost marcată luni, 13 noiembrie, la sediul instituţiei, prilej pentru conducerea instituţiei să organizeze un amplu program cultural-artistic.

Astfel, la amiază a avut loc vernisarea unei expoziţii interesante, în cadrul căreia au fost prezentate 80 de păpuşi din porţelan, aduse de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova. În sală au fost prezente cadre didactice şi foarte mulţi copii şi tineri de la unităţile de învăţământ din municipiu, cărora li s-au alăturat angajaţi ai muzeului, dar şi Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”.

modelmic

„Astăzi avem o şansă unică, aceea de a admira, în Caraş-Severin, păpuşile din secolul XIX şi începutul secolului XX. Este o modă care a apărut după 1750 în Europa Occidentală, o modă prin care erau reprezentate figuri ale monarhilor europeni din vremea respectivă, a suitelor regale din perioada aceea, unele dintre ele întruchipând chiar personaje din secolele XIV şi XV, iar vestimentaţia este originală. Păpuşile au fost achiziţionate de Muzeul din Ploieşti de la un colecţionar particular din Braşov”, a spus Adrian Ardeţ.

modelmic

Pe lângă păpuşi, vizitatorii au mai putut vedea în sală planşe cu desene care înfăţişau moda din ultimele două secole, dar şi din perioada medievală.

În cursul după-amiezei, a avut loc Consiliul Ştiinţific al Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, în cadrul căruia membrii acestui for au analizat activitatea desfăşurată în cursul acestui an şi au dezbătut proiectele programate pentru 2018. Au participat la seminar prof. univ. dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara, prof. univ. dr. Florin Draşovean, conducător de doctorate la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Costin Feneşan, fost director al Arhivelor Naţionale din Bucureşti, Carmen Albert, secretar în Consiliul Ştiinţific al Banatului Montan din Reşiţa, şi dr. Sorin Petrescu, din Caransebeş, preşedinte de onoare fiind P.S. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului.

În încheiere a avut loc un spectacol folcloric susţinut de elevi şi de membrii Ansamblului „Zestrea Gugulanilor”.

modelmic

Cosmin VLAD

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei