Muzeul din Caransebeş are o primăvară plină

modelmic

Directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, Adrian Ardeţ, a susţinut recent o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat principalele activităţi ale instituţiei în perioada primăverii.

Astfel, prima a fost Simpozionul Internaţional de Arheologie şi Istorie „In Memoriam Constantini Daicoviciu”, manifestare aflată la ediţia cu numărul 42, care s-a desfăşurat la Băile Herculane, în perioada 9-12 martie.

O altă acţiune la care muzeul caransebeşean va participa în cursul acestei luni se va desfăşura la Petnic, unde în 19 martie se organizează cea de a XXV-a ediţie a Serbărilor Crainei Bănăţene. De asemenea, în Valea Almăjului, instituţia caransebeşeană de cultură este co-organizator al Festivalului Muzeelor Săteşti, reprezentanţii acesteia fiind prezenţi cu o expoziţie deosebit de interesantă.

„Rolul acestui muzeu e de a pune în valoare patrimoniul, dar şi de a ridica nivelul ştiinţific al instituţiei. Un eveniment deosebit de important îl constituie, la mijlocul lunii aprilie, simpozionul dedicat memoriei prof. Florin Medeleţ, organizat de Muzeul Banatului din Timişoara. Alături de instituţia-gazdă şi de Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, suntem trei forţe în Banat care prezentăm şi punem în valoare noile descoperiri. Anul acesta, noi venim cu descoperirile deosebite de la Băile Herculane şi cu cercetările de la Tibiscum, care au adus noi elemente privind primele etape în fondarea Tibiscumului antic”, a spus Adrian Ardeţ.

adrian ardet 2

O altă manifestare pe care Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş o va organiza în data de 21 mai este „Noaptea Muzeelor”.

Un alt eveniment în peisajul instoriografic bănăţean este „Conferinţa Graniţei”, care va avea loc în data de 9 iunie, atunci când se celebrează Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor.

Adrian Ardeţ a ţinut să mai precizeze că etnografii caransebeşeni vor demara un proiect ce are ca temă locuinţele sezoniere şi permanente din Banatul de Munte, urmând ca în lunile mai şi iunie să le investigheze, până în prezent doar puţini cercetători ocupându-se de aceste locuinţe din piatră, aflate în această parte de ţară.

În ceea ce priveşte cercetările arheologice, în această primăvară angajaţii instituţiei se vor axa în special pe continuarea lucrărilor la Băile Herculane, unde, împreună cu Primăria, în dreptul Hotelului „Traian”, unde au fost descoperite cele patru bazine romane, vor continua cercetările, astfel încât aceste bazine să fie puse în valoare pentru vizitatori, prin proiectul finanţat de ADR Vest, în acea locaţie urmând să se monteze sticlă, astfel ca bazinele să poată fi admirate din zona pietonală.

Cosmin VLAD

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei