Nemulțumit de „claxonul“ din Valea Domanului, Popa reorganizează CSM Reșița: „Marcel Gușcă nu mă interesează deloc!“

Gusca si Popa

Consilierii locali reșițeni au votat astăzi proiectul de hotărâre privind aprobarea reorganizării Instituției Publice Club Sportiv Municipal Școlar Reșița, respectiv aprobarea organigramei și a statului de funcții ale acesteia.

Proiectul, inițiat de primarul Ioan Popa, își propune reorganizarea Biroului Administrativ, prin reducerea numărului de posturi de la 14, la 12, precum și schimbarea denumirii în Biroul Administrativ și Întreținere. La nivel instituțional, clubul din Valea Domanului, aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Reșița, se reorganizează, iar din 25 de posturi, va avea, conform proiectului votat astăzi, doar 23 de posturi.

Prima reducere a fost pentru postul de șef birou, rămas vacant după plecarea lui Nicolae Belcea. Alte trei posturi existente au fost reduse iar cele trei persoane angajate cu contract individual de muncă pe aceste posturi vor primi preaviz și vor putea opta pentru alte posturi vacante, corespunzătoare pregătirii profesionale puse la dispoziție de conducerea instituției. „Reducerea posturilor este determinată de desființarea locurilor de muncă ocupate de salariați, din motive care nu au legătură cu aceste persoane, potrivit prev. art 65 din Legea 53/2003. În cazul în care, pentru aceleași posturi se depun mai multe opțiuni decât numărul lor, se va organiza testare profesională“, se arată în hotărârea CL Reșița. De asemenea, se vor înființa două posturi vacante de muncitor necalificat, treapta I, studii M/G în cadrul noului Birou Administrativ și Întreținere.

Cu alte cuvinte, după studierea cu atenție a structurii noului birou, postul desființat este cel de paznic, post ocupat până în prezent de Marcel Gușcă, liderul galeriei de la CSM Reșița. Modificarea, considerată oportună de către primarul Ioan Popa, nu a făcut decât să trezească opoziția din letargie, consilierul Mirel Sabo declarând că auzise despre o intenție de acest gen la adresa „unicului lider“ de galerie, dar nu credea că lucrurile se vor materializa atât de repede. De altfel, Sabo a solicitat un control audit la clubul CSM Școlar Reșița, privind activitatea financiar-contabilă a acestuia pentru perioada 2016 – 2018, perioadă în care funcția de președinte a fost ocupată de Viorel Lolea.

Într-o încercare social-populistă de apropiere față de angajatul Gușcă și galeria rosso-neră, Sabo, Boru, Norocel, Ionescu și toți ceilalți colegi de la PSD au votat împotriva proiectului de hotărâre inițiat de Popa, încercând să acrediteze ideea că pentru situația actuală din Valea Domanului nu s-ar face vinovat decât un singur om: fostul președinte Viorel Lolea.

În poziția pe care a avut-o, primarul Ioan Popa a declarat că dezvoltarea orașului nu are nicio legătură cu acest „claxon“ zgomotos, ce răzbate din Valea Domanului iar dacă regretă ceva este faptul că în 2016, atunci când a venit la conducerea orașului, sensibilizat fiind de grupele de copii și juniorii care se pregăteau intens aici, nu a luat decizia de a pune lacătul pe poarta clubului, cu scopul de a-l reorganiza din temelii. „Eu l-am trimis pe Rufă acasă și am redus la jumătate valoarea bugetului public alocat pentru club!“, a tunat Popa către pesediștii care au îmbrățișat, la momentul respectiv, păguboasa asociere a Consiliului Local cu finanțatorul din Snagov, în mandatul 2 al primarului Stepanescu.

Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, adresându-se consilierilor locali social-democrați: „Între persoanele nominalizate cărora li se reduce postul de la CSM Reșița este Marcel Gușcă: Foarte bine! Marcel Gușcă, liderul galeriei, pe mine personal, la această oră, nu mă interesează deloc! Dacă vreți să-l înmatriculați la PSD, sunteți liberi să o faceți! Luați-l! Are o armată după el, poate vă va aduce voturi! Pe mine nu mă interesează acest tam-tam la acest club!“

Edilul Popa, cel care consideră obiectivul de promovare în Liga a II-a ratat, s-a declarat constant, pe parcursul ședinței ordinare a Consiliului Local, lipsit de interes în legătură cu subiectul Marcel Gușcă. Primarul Reșiței le-ar fi transmis în această dimineață jucătorilor echipei de Liga a III-a că sunt liberi să își găsească echipe la care să evolueze, oferindu-le, la modul declarativ, dezlegarea de clubul reșițean.

Urmăriți un fragment din disputa primarului Ioan Popa cu susținătorii angajatului clubului CSM Reșița, Marcel Gușcă, consilierii social-democrați Mirel Sabo și Mihail Iliuță Boru:

Sergiu TABAN

 

 


Daca ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@reper24.ro, pe contul nostru de Facebook sau pe WhatsApp la nr. 0747 081 224


Stiri similare

2 Comentarii

  1. Adire

    Nivel intelectual f scazut. Daca intr o sedinta de consiliu local se discuta in genul asta,e grav. Ce se intimpla acolo,de a ti ajuns cu decizii pt a elimina un om pasionat de sport? Il apreciati cind va este util,la diverse actiuni,ca apoi sa il aruncati ca pe un dinte stricat? Jalnic,si lipsit de orice urma de loialitate si omenie. Pastrati diverse persoane incapabile,dar slugarnice,prin diverse locuri iar acum,nu aveti loc,de Marcel Gusca? In felul acesta pot fi tratati si altii,ce ajung prin preajma dv,dl primar? Jalnic.

    Raspunde
  2. zero


    Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
    Ei vor aplauda desigur biografia subțire
    Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
    C-ai fost om cum sunt și dânșii… Măgulit e fiecare
    Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări
    Și le umflă orișicine în savante adunări

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei