Nestematele care au clădit istoria unui oraș

istoria unui oras

Gestionarea patrimoniului construit într-un oraș cu o moștenire culturală așa bogată cum are Oravița necesită abordări pe mai multe planuri. În acest sens, Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Oravița a demarat un proces de inventariere a clădirilor din oraș având valoare istorică, culturală și de arhitectură, toate acestea fiind prezentate de acum și pe site-ul instituției. O parte din acestea vor deveni subiecte de studiu în vederea reabilitării pentru studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism Timișoara, în cadrul diplomelor de licență ale acestora, devenind sperând exemple de bune practici de restaurare.

Primele acțiuni au fost, în mod evident, cercetările istorice prin cercetarea arhivelor, a fotografiilor și planurilor de epocă, precum și a monografiilor sau altor scrieri despre istoria orașului. Aici, Oravita are o situație privilegiată, existând un amplu material fotografic imprimat pe cărți poștale de epocă, datorat tipografiilor ce au funcționat în localitate, la începutul secolului (de exemplu: Tipografia Felix Weiss sau Tipografia fraților Viktor și Karl Kehrer). De asemenea, orașul din Valea Carașului are monografii bogate în informații, scrise de un istoric de anvergură îndrăgostit de zona aceasta, profesorul  Ionel Bota.

Primul rezultat scontat după structurarea materialului istoric este o catalogare corectă și completă a imobilelor de patrimoniu, respectiv corectarea și actualizarea listei monumentelor istorice locale, listă care, în prezent, încă mai prezintă lacune și greșeli.

Pasul imediat următor este informarea publică prin toate mijloacele posibile, inclusiv cele media online-rețele sociale, a rezultatelor cercetării, având ca scop motivarea opiniei publice locale spre o abordare responsabilă legată de gestionarea patrimoniului, respectiv prezervarea și apoi reabilitarea acestuia.

Un alt plan care abordează gestionarea patrimoniului este exemplificarea de bune practici în restaurare, aplicate pe imobile de patrimoniu din oraș. În acest scop, Serviciul de Urbanism a inițiat o colaborare cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara, astfel că o serie de clădiri din Oravița au făcut subiectul unor proiecte de reabilitare a studenților absolvenți, în cadrul proiectelor de diplomă ale acestora. Printre clădirile studiate sunt: Grădina de Tir, vechea Policlinică, barajul Lacul Mare sau clădirea Finanțelor publice.

 

Proiectele de reabilitare, lista monumentelor istorice locale, cercetări aflate în curs legate de patrimoniul construit și monumentele istorice, de asemenea proiecte aflate în derulare de către Primăria Oravița precum și alte informații utile legate de activitatea Serviciului de Urbanism sunt publicate pe site-ul http://urbanism.oravita.ro/.”, ne-a declarat șeful Serviciului de Urbanism din cadrul Primăriei Oravița, arhitect Constantin Coman.

Reper24 și Primăria Oravița, prin Serviciul de Urbanism, vă vor prezenta în perioada următoare câteva din clădirile importante ce fac parte din patrimoniul construit al Oraviței. Cu istoriile lor, dar și cu proiectele ce urmează a fi derulate în vederea reabilitării acestora.

 

John GAVRILESCU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei