Noapte grea pentru pompierii militari din Oravița! O casă din Răcășdia s-a aprins ca o torță!

modelmic

O casă a fost cuprinsă de flăcări noaptea trecută în comuna cărășeană Răcășdia. Focul, care a cuprins mai întâi acoperișul și mai apoi etajul întâi al clădirii, s-a soldat cu însemnate pagube materiale. Din primele cercetări se pare că incendiul a izbucnit din neatenția proprietarilor, care ar fi amplasat materialele combustibile în apropierea unui coș de evacuare a fumului.

„Azi noapte, în jurul orei 04:30, a izbucnit un incendiu la acoperișul unei locuințe particulare de tip P+1, în localitatea Răcășdia. Două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Oravița s-au deplasat de urgență la fața locului unde au constatat că incendiul se manifesta violent la etajul și acoperișul construcției. Ulterior a fost solicitat în sprijin un al treilea echipaj.

Pompierii militari au acționat imediat pentru localizarea și stingerea incendiului. Astfel, la aproximativ 15 minute de la momentul anunțării, forțele de intervenție au reușit împiedicarea propagării flăcărilor la parterul clădirii, dar și la o gospodărie învecinată. Pentru lichidarea completă, s-a mai acționat timp de aproximativ 2 ore”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin, Magdalena Tocmelea.

Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, dar au fost înregistrate pagube consistente. Au ars acoperișul confecționat din material lemnos cu învelitoare din țiglă, pe o suprafață de circa 300 mp, geamurile și ușile de la mai multe încăperi, precum și materiale de construcție (grinzi, scânduri).

Din primele cercetări efectuate la fața locului, rezultă că incendiul s-a declanșat și propagat cu rapiditate ca urmare a amplasării necorespunzătoare a unui coș de evacuare a fumului față de materialele combustibile din apropiere.

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei