Noul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin va fi cel mai probabil Marius Isac

a

Biroul Permanent Județean al PNL Caraș-Severin a decis, în ședința de astăzi, succesorul la postul de vicepreședinte al Consiliului Județean, post rămas vacant în urma decesului avocatului Dan Stan. În cărți era, până săptămâna trecută, Ion Chisăliță, dar acesta a câștigat alegerile pentru primăria din Moldova Nouă și nu poate ocupa și funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean.

Pentru postul acesta existau două propuneri: Marius Isac și Daniel Surdu. „Două propuneri onorabile, doi oameni competenți care cu siguranță ar fi făcut treabă bună“, a afirmat pentru Reper24 un Consilier județean de altă culoare politică, ce a dorit să-și păstreze anonimatul. Înaintea votului de astăzi din BPJ, Daniel Surdu s-a retras din această competiție, motivând: „Mă retrag pentru binele și unitatea partidului“, a afirmat acesta. Pe cale de consecință, singura propunere pentru postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin a rămas cea a lui Marius Isac.

Domnul Dani Surdu s-a retras înaintea votului. Am convenit că așa este mai bine, am discutat înainte și așa suntem noi; facem front comun și mergem înainte“ a afirmat pentru Reper24 Romeo Dunca președintele Consiliului Județean. În ceea ce privește avantajele alegerii lui Marius Isac pentru funcția de vicepreședinte, Romeo Dunca a mai adăugat: „Marius Isac are experiență în administrație, e de 4 luni acolo, lucrează neremunerat, suntem o echipă și suntem deciși să ne facem treaba. Așa cum am stabilit de la început, lucrurile intră pe un făgaș normal“

La rândul său, proaspătul nominalizat Marius Isac a afirmat: „Mulțumesc d-lui președinte Marcel Vela, d-lui președinte Romeo Dunca, cât și colegilor din cadrul biroului politic  județean pentru încrederea acordata azi ca unică  propunere pentru funcția de vicepresedinte. Este o încredere care mă responsabilizează și mă obligă la performanță alături de colegii din consiliul județean“.

Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului Județean Caraș-Severin de mâine, este și cel privitor la alegerea unui vicepreședinte al acestui for, unde propunerea PNL este Marius Isac.

 

Dan AGACHE

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei