O gură de oxigen în valoare de 14 milioane de lei pentru UCM Reșița! A fost semnat contractul pentru modernizarea hidrocentralei Călimănești!

 modelmic

Reprezentanții UCM Reșița au semnat ieri contractul de retehnologizarea a hidroagregatului HA 1 de la Călimăneşti. Aproape 14 milioane de lei vor intra astfel în conturile uzinei reșițene, care va furniza echipamentele necesare modernizării hidrocentralei.

Întreaga lucrare se ridică la peste 23 de milioane de lei, din care 13.800.000 de lei revin UCM Reșița, iar restul sumei va merge către Hidroserv, care se va ocupa de realizarea lucrărilor. Pentru uzina reșițeană, semnarea contractului nu înseamnă automat salvarea, dar reprezintă o adevărată gură de oxigen, mai ales că în prezent se poartă negocieri pentru încheierea unui contract similar.

Modernizarea hidroagregatului de la Călimăneşti urmează să fie realizată în termen de 12 luni şi vizează creşterea gradului de automatizare a centralei hidro-energetice concomitent cu creşterea siguranţei în exploatare, creşterea fiabilităţii şi mărirea duratei de folosinţă a instalaţiilor. Centrala de la Călimăneşti are o putere instalată de 39,6 MW şi lucrează cu două grupuri generatoare, cu turbine de tip Kaplan. Producţia medie anuală de energie, conform specificaţiilor din proiect, este de 106 GWh.

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei