O lună de interimat și o mare dorință! Primarul din Păltiniș vrea cu orice preț asfalt pe drumul județean de la el din comună

modelmic

DJ 584, Păltiniș – Rugi – Ohabița – Delinești este un drum pe care abia se mai poate circula din cauza gropilor, oamenii din comună fiind extrem de nemulțumiți de situație.

Pentru că drumul județean este unul circulat și gropile i-au adus la disperare pe locuitori, aceștia au început să facă nenumărate sesizări atât la Primărie, cât și la Direcția de Drumuri Județene și Prefectură. În urma sesizărilor, DJ 584 a tot fost pietruit de cei de la drumuri, cam în fiecare an, doar că după 2-3 luni gropile reapăreau și calvarul șoferilor reîncepea.

modelmic

La scurt timp după ce a fost numit primar interimar la Păltiniș, Mihai Tantu a decis că trebuie să ia rezolvarea problemei în propriile mâini și a început să facă demersuri pentru a trece drumul din administrarea Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin în administrarea comunei Păltiniș.

Nevoia tinerilor de a circula civilizat a devenit dorința arzătoare a edilului, care și-a propus ca după ce drumul județean va trece în administrarea comunei Păltiniș să inițieze un proiect de finanțare din fonduri europene și să îl asfalteze, pe o porțiune de 15 km.

Cu orice preț îmi doresc acest drum să îl preiau și să-l asfaltez! E o dorință mare a mea. Sunt tineri din Rugi, sat aparținător, care nu au plecat din sat, locuiesc acolo și circulă foarte mult pe acest drum, se ocupă cu agricultura, au și serviciu. Din 100 de numere, 70-80 sunt case în care sunt tineri și se plâng mereu că drumul este un dezastru”, spune primarul interimar.

modelmic

Săptămâna viitoare, conducerea administrației locale din Păltiniș va avea o întâlnire cu directorul executiv al Direcției de Drumuri Județene, Gabriel Francisc Stika și se așteaptă ca rezultatele să fie pozitive și în favoarea comunei Păltiniș.

 

 

Elena FRANȚ

Stiri similare

5 Comentarii

  1. Geier

    Dorinta primarului interimar al comunei Paltinis,este o dorinta comuna a locuitorilor din cele 4 localitati: Paltinis-Rugi-Ohabita si Delinesti,de cel putin 10 ani.Dar toate demersurile si solicitarile facute de locuitorii acestor sate,au ramas fara un raspuns practic atit din partea conducerii locale a comunei Paltinis cit si a celor de la administratia Directiei de Drumuri Judetene Caras Severin.Sper caci nu se va astepta inca 10 ani rezolvarea acestei probleme.Succes si mult spor in rezolvarea tuturor problemelor pentru bunastarea comunitatii comunei PALTINIS din CARAS SEVERIN.

    Raspunde
  2. DAN S..

    Multa sanatate , succes si stiu ca sunteti un om ambitios, cineva acolo sus va iubeste si va ajuta !
    Incepe alta era !

    Raspunde
  3. Johann Nicolescu

    Situatia drumurilor judetene din CS se afla intr-o stare avansata de degradare. In ciuda tuturor eforturilor facute de CJCS si DDJ CS pentru mentinerea drumurilor judetene la un nivel acceptabil, nevoia de finantare este enorm de mare si situatia existenta nu se va remedia peste noapte. Sper ca guvernele Romaniei sa finanteze din ce in ce mai mult infrastructura feroviara si rutiera din judetul Caras-Severin.

    Raspunde
  4. Buzan Ionuț Adrian

    Buna seara sunt de la apadia drumul județean care leagă apadia .delinesti și obita este dezastru .nimeni nu vrea sa facă nimic ,petru satele astea Primarul de la brebu sta la primărie și ia o gramada de bani și nu își da interesul deloc .nici măcar apă și canalizare ,numai au băgat niște amarate de țevi pentru apa și atât vai de capul lor ,nu sunteți în stare de nimic numai ocupați posturile degeaba .

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei