O mână de pârcalabi din Valea Carașului iscalit-au o carte

pârcalabi

Am primit, pe adresa de e-mail a redacției, o scrisoare… altfel. Primarul unei localități din Valea Carașului ne-a rugat să o publicăm, sperând că, poate, poate cei ce o vor citi vor înțelege păsurile sale. Vă redăm textual conținutul scrisorii.

„Amu’, cică odată, princnezatul CarașSeverinului, velpârcălabul Ion Mocioalcă, pre numele său, mai marele taberei PSD din ținuturile cu pricina, iscălit-au carte dimpreună cu o mână de pârcălabi, puțini la număr ce-i drept, de răsturnare a vechilor obiceiuri și bune rânduieli statornicite vreme de preste 2 ani la cârma țării. D-apoi și-acestea nefiind de-ajunsu, căutat-au domnia sa, opintire către alții, mai mulți pârcălabi dintr-ai locului.

Numai că, nu toți dregătorii fost-au bucuroși de astă pricină, mâhnirea cestora crescându’ într-atâta că plecat-au dânșii val-vârtej cu rădvanele către domnie, unde spus-au cu 23 de glasuri ale lor, la care adăugatu-s-a și cela al ablegatului, domnița Jivan, toți ca unul vărsându-și păsul ‘naintea nacealnicilor. Ascultându-le necazul, mai marii sloboziră vorbă că parapoanele lor pe de-a dreptu sunt, iar, că de va fi nevoință, ei, adicătelea ocârmuitorii, se vor îndreptăți a purcede înspre cnezatul de baștină al celora de față pentru cuvânt și îndrumare.

Veniți pe la dregătoriile lor, ceștia din urmă chibzuit-au să spună velpârcălabului și lumii, chinurile care-i macină:

  • Nu pricepem ce atâta deznădejde pre domnia voastră și atâta năvală. Vremea-i de-a schimbării.
  • Nu-i cu folosu’ de-a întrebuința pârcălabii numai la alegiri, în urmă, să n-ai durere de of-urile domniilor lor
  • Este preste putință a-i da la spate pe cei mulți și pe urmă să intri la mirare că ei te înfruntă
  • Nu-i de folosință pentru nimeni să bagi în spărieți pe supușii domniei tale
  • Nu e bine să iscălești o jalbă de stricare a rânduielilor ș-apoi să cauți sprijinire la dregători spre a-ți întări podpisca
  • Ni-i de-a mirarea că nu poți a pricepe că dacă vatămi cu vorbele pre maimarele taberei, te minunezi, încaltea, că ți s-a năstăvit a te da la o parte
  • Omule, pleacă-ți urechea, nu zădărnici.”

Iscălit,

Pârcălabii nouprotestanticești ai Cnejiei


Daca ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@reper24.ro, pe contul nostru de Facebook sau pe WhatsApp la nr. 0747 081 224


Stiri similare

1 Comentariu

  1. Tălmaciu

    Cred că ptr arealul judetului nostru arhaismul de origine nu este “Pârcălab” ci, mai degrabă, cuvântul maghiar de origine: PORKOLÁB.E mai apropiat de relevanța demersului.Sună mai bine: Porkolăbarii din 2 obști, unul de pe Căraș iar ălălalt de pe Tău sunt înamorați lulea de două surioare dintre care una e “ablegată” . Ablegată rău, în trecut și de domnitorul ăl mare , pe vremea când era Logofăt.Iubiri tomnatice dar puternice.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei