O nouă investiție în comuna Măureni! „Este vorba de o sumă mărișoară”, anunță primarul Filimon!

modelmic

Copiii din Șoșdea vor beneficia în viitor de o grădiniță nou-nouță, ridicarea acesteia fiind finanțată din fonduri de la Ministerul Educației Naționale. Proiectul a fost deja aprobat, anunță primarul Brian Filimon, Primăria Măureni contribuind și ea cu o sumă importantă pentru ca micuții din Șoșdea să își înceapă educația în condiții cât mai adecvate.

Avem de la Ministerul Educației un proiect aprobat și stă să înceapă execuția, de grădiniță nouă în Șoșdea cu un părculeț în curte și cu un loc de joacă. Este vorba de o sumă mărișoară, undeva la 900.000 de lei. De fapt, 700.000 de lei de la Minister, la care venim și noi cu o cofinanțare 200.000 de lei.

Acest proiect era demarat de mai mult timp, dar acum a fost resuscitat, cum se spune. Am insistat foarte mult pe el pentru că era la stadiul plafonării, s-a blocat undeva la Ministerul Educației.

Ne pregătim să ne interesăm de o grădiniță nouă și la Măureni, pentru că aici chiar ne doare acest lucru, pentru că nu avem chiar cele mai bune condiții, însă așa ușor-ușor vom pune la punct această latură care mie mi se pare foarte importantă, latura de învățământ”, a explicat pentru Reper 24, primarul Brian Filimon.

Nu este singura investiție făcută în educație în comuna Măureni. În prezent se lucrează la termoizolarea celor două școli din comună, proiecte finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală și care se ridică la valoarea de 260.000 de lei.

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei