O simplă cerere pentru curăţenia Caransebeşului

curatenie

Directorul SC Transal Urbis SRL Caransebeş, Ovidiu Chimigeriu, ne-a informat recent că orice cetăţean al municipiului care doreşte să scape de molozul rezultat din demolări, de ţiglă, mobilă, sau de resturi de vegetaţie rezultate din toaletări, poate face o cerere la sediul societăţii, pentru închirierea unei bene.

Această benă are capacitatea de 6 mc, iar 1 mc costă 50 de lei, cu TVA inclus. Bena se plăteşte în funcţie de câţi metri cubi se ridică, iar închirierea se face pentru maximum 3 zile lucrătoare, ne-a informat Ovidiu Chimigeriu, directorul societăţii.

Apelul este făcut deoarece în ultimul timp s-a observat că din zona tomberoanelor şi platformelor pentru depozitarea deşeurilor menajere  au fost ridicate în ultima perioadă tot felul de obiecte şi materiale care au îngreunat munca angajaţilor operatorului de salubritate.

„Pentru a-i trage la răspundere pe cei care nu îşi iubesc oraşul şi mediul în care trăiesc, venim cu rugămintea ca, atunci când cetăţenii observă asemenea încălcări ale normelor de convieţuire civilizată, să sune la Poliţia Locală, la numărul de telefon 0255/515038”, a mai spus Ovidiu Chimigeriu.

Cosmin VLAD

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei