Obrejenii și-au cinstit eroii. Au fost prezenți doi miniștri, mai mulți parlamentari, dar și un europarlamentar

03

Monumentul Eroilor din Obreja a fost sfinţit miercuri, 7 mai, de către P.S. Lucian, Episcopul Caransebeșului. La manifestare au participat numeroși politicieni, din partea mai multor partide politice.

Evenimentul a debutat prin oficierea slujbei de sfințire a monumentului de către protopopul Liviu Drăgan și un sobor de preoți din comuna Obreja, condus de către P.S. Lucian, Episcopul Caransebeșului. În cuvântarea sa, preotul Petru Itineanțu, paroh al bisericii de la Obreja, a prezentat pe scurt istoricul acestui monument, ridicat pentru a cinsti pe cei 74 de tineri care au  căzut pentru patrie în Primul Război Mondial și cei 28 de tineri din cel de-al Doilea Război Mondial. „Eroii nu mor atunci când își dau viața și se jertfesc când îi cheamă patria, ci mor atunci când cad în uitare” sunt cuvintele care arată cel mai bine importanța renovării acestui edificiu.

P.S. Lucian a amintit despre martirii Brâncoveni, despre acest popor, care a avut numeroși eroi și martiri, dar a mai făcut apel și către clasa politică și la șefii de instituții, ca să fie mereu alături de Biserică. A mai luat cuvântul și deputatul Ion Mocioalcă, care este și membru în Adunarea Eparhială.

Printre oaspeții de onoare s-a găsit o fiică a acestor locuri, europarlamentarul Daciana Sârbu, a cărei origini se află la Ciuta, dar și doi miniștri – Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătății și Rovana Plumb, Ministrul Muncii, numeroși parlamentari – Ion Mocioalcă (PSD), Aurel Duruț (PSD), Ioan Benga (PSD), Valeria Schelean (PDL), Ioan-Simeon Purec (UNPR), Ion Tabugan (UNPR). De asemenea, au mai fost prezenți: primarul municipiului Reșița, Mihai Stepanescu și mai mulți primari din Valea Bistrei, cum ar fi Luca Mălăiescu (Oțelu Roșu), dr. Adorian Solomonesc (Rusca Montană) și Nicolae Beg (Marga).

o1

Inițiativa renovării Monumentului Eroilor a fost luată încă de anul trecut, însă abia la începutul acestui an a fost aprobată de către Consiliul Local și Primăria Obreja. Restaurarea acestuia a presupus repararea și finisarea monumentului, refacerea gardului împrejmuitor prin placarea cu marmură a celor 12 stâlpi existenți și a fundației, cât și înlocuirea părții metalice cu țeavă inoxidabilă. Investiția s-s ridicat la 40.000 lei, fiind suportată de către Primăria comunei Obreja, iar lucrările au fost finalizate după Sărbătorile Pascale.

o2

o1

o2Ion CUBIN

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei