OFICIAL! Polițistul din Oravița și-a ucis iubita, după care s-a sinucis! Primele declarații din partea anchetatorilor!

modelmic

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și cei ai Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin au oferit în acestă după-amiază primele declarații oficiale cu privire la cazul șocant petrecut în această dimineață în Oravița. Conform autorităților verdictul este clar: crimă, urmată de sinucidere. Polițistul Cornel Hernea și-a ucis iubita, Marcela Givada, după care și-a pus capăt zilelor.

Deşi este zi de sărbătoare, la Oraviţa a avut loc un eveniment nefericit, şi anume, o crimă, urmată de o sinucidere. Era o familie legal constituită, un poliţist de la Transport Feroviar din oraş, de 37 de ani, concubina sa, de 33 de ani, şi aveau o fetiţă de un an şi două luni, care, din fericire, se afla la bunica din partea tatălui. Situaţia materială a acestei familii era foarte bună. Se fac verificări, se vor audia martori, trebuie să vedem de ce s-a întâmplat cu această crimă, urmată de sinucidere”, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, Laura Gabriela Iancu.

Conform acesteia, leziunile produse asupra poliţistului TF sunt autoprovocate, cu un obiect contondent, posibil cuţit, o lovitura în inimă fiindu-i fatală. Și asupra concubinei sale a fost folosit tot un obiect contondent, femeia prezentând multiple leziuni, unele dintre ele în zone vitale (spate, inimă).

Citește și Crimă la Oravița! Un polițist și iubita acestuia, găsiți decedați! O fetiță de doar câteva luni a rămas orfană!

Cornel Hernea era angajat al Poliţiei Române din anul 2002. Absolvent al Şcolii de Agent de Poliţie Câmpina, acesta a fost transferat la Poliţia Transporturi Caraş-Severin, lucrând la Moldova Nouă, Caransebeş şi mai apoi Oraviţa. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, cms. şef Dinu Nicorici, acesta a fost cunoscut ca un coleg bun şi nu a avut niciodată probleme în cadrul serviciului.

În luna martie a acestui an a fost evaluat psihologic pentru îndeplinirea atribuţiunilor funcţionale şi a fost declarat apt pentru îndeplinirea serviciului. Nu am avut niciun fel de fapte care să ne indice o posibilă astfel de întâmplare nefericită”, a afirmat Nicorici.

În ultimul timp, poliţistul a acuzat ceva probleme de sănătate fizică, fapt pentru care se afla în concediu medical, de zece zile.

Apelul prin 112 a fost înregistrat în această dimineaţă, la ora 08:48 şi a fost făcut de mama poliţistului, îngrijorată că fiul ei nu îi răspundea nici la telefon, nici la uşă.

O echipă a ISU s-a deplasat la faţa locului şi a forţat uşa, găsind cele două cadavre. Ulterior, s-a constituit o echipă în subordonarea procurorului, care în prezent cercetează cazul.

 

Karina TINCUL

 

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    „Conform autorităților verdictul este clar: …
    Ulterior, s-a constituit o echipă în subordonarea procurorului, care în prezent cercetează cazul.”
    Clar!
    Mda… şi în cazul “accidentului” aviatic de la Baloteşti “cercetarea” a durat cam 22 de ani, urmată de verdictul… “mortul e de vină” (copilotul).
    Chiar dacă aeronava a explodat în aer atinsă de un obiect contondent (proiectil) în motorul stâng.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei