Oglindă, oglinjoară , cine-i cel mai iubit din țară…..

22

Nu credeam vreodată că poveștile cu feți frumoși și ilene cosânzene, ori cele cu Baba Cloanța Cotoroanța sau cu Oglindă, oglinjoară, își vor găsi transpunerea în realitatea cotidiană. Erau poveștile copilăriei mele și erau până la urmă, doar niște povești. Am visat cu ele, am adormit cu gândul la ele, iar imaginația mi-a pornit hai-hui pe tărâmul basmelor, că doar erau povești.

Uite că am trăit să o văd și pe asta adusă în prim planul politicii românești; oglindă, oglinjoară…. Parcă mai ieri, adică prin februarie dacă nu-mi joacă memoria feste, onor președintele nostru ieșea pe sticlă și spunea despre criza coronavirusului din China, că toate astea sunt povești și ar trebui să schimbăm canalul televizorului. Tot domnia sa lua în derâdere Covidul-19, afirmând textual, cu gurița domniei sale, că e doar o banală răceală.

În aceeași perioadă, cei care mai aveau un neuron funcțional în creier, făceau scenarii. Sumbre cei drept, dar pentru asta sunt scenariile să poți să îți imaginezi ce ar putea să fie, să pui răul în față și să te pregătești temeinic pentru a-l întâmpina. Tot în acea perioadă s-a născut ideea carantinării forțate a persoanelor peste 65 de ani, spre binele lor nu al celor care făceau scenarii. Se știa la acel moment că acest virus atacă și omoară persoanele în vârstă. Unul dintre aceste scenarii era și acesta de a aduna în diverse spații bătrânii, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să iasă din case ba după una, ba după alta, să nu trebuiască să se întâlnească zi de zi cu copii, nepoții ori strănepoții care umblă și pot culege virusul de te miri unde și-i pot îmbolnăvi FATAL pe cei de vârsta a treia. Ar fi fost un efort considerabil pentru buget să plătești casa și masa la peste un milion de oameni pentru câteva luni. Nu era vorba de unde se iau banii, era doar un scenariu și a rămas scris în documentele elaborate în acea perioadă.

Mai nou, mai exact în săptămâna neagră, adică acum 7-8 zile secretarul de stat din Ministerul Sănătății de atunci Nelu Tătaru, devenit între timp ministrul Sănătății, dădea publicității, cu gurița dumnealui, exact aceeași afirmație: pentru sănătatea lor ar fi bine, dar nu s-a hotărât nimic deocamdată. Ideea, spusă public de însuși ministrul sănătății a creat un val de proteste din partea persoanelor în etate și au început să curgă protestele:  vor să ne extermine, ne adună ca pe animale, mai bine ne-ar împușca, vor să scape de noi…și așa mai departe. Au omis respectivii protestatari că această măsură, dacă ar fi fost adoptată, era în beneficiul lor, dar mă rog, fiecare este răspunzător pentru ideile, vorbele și faptele sale. Mă rog, nu fiecare, pentru că……

Văzând onor clasa politică aflată la guvernare amploarea pe care o luase protestul vârstnicilor, de frică să nu se răsfrângă imaginea negativă și asupra lor, au luat o decizie drastică: Demiterea profesorului Adrian Streinu-Cercel de la conducerea comisiei științifice anti-COVID din Ministerul Sănătății. În locul său va fi numită Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP. Cine l-a demis? Păi cine altul decât cel alături de care făceau scenarii sumbre despre ce se poate întâmpla, adică actualul ministru Nelu Tătaru. Să-i fi venit domniei sale așa tam-nesam ideea de a scăpa de Cercel?

Ideea cu demiterea lui Streinu Cercel e mai veche; de pe la sfârșitul lui martie când acesta, de comun acord cu primarul Bucureștiului Gabriela Firea, au hotărât să testeze un eșantion de persoane din capitală, pentru a avea o imagine clară a persoanelor infectate dar asimptomatice, care ar fi putut să transmită virusul. Acest eșantion ar fi oferit o imagine care s-ar fi putut multiplica la nivel național. Asta în ideea în care Organizația Mondială a Sănătății cerea tuturor țărilor lumii, 3 lucruri esențiale: testați, testați, testați. Atunci a fost prima răbufnire a președintelui Iohannis care vedea în Streinu-Cercel un dușman care s-a dat cu PSD-ul ( politică). A ieșit onor prezidentul mai ieri alaltăieri și foarte vehement a rostit clar și răspicat că niciun bătrân nu va fi scos din case și dus cu forța în centrele de carantină. O bilă albă pentru Iohannis care a câștigat simpatia celor de vârsta a 3-a, votanți clasici ai PSD – ALDE (iar politică).

Asta e, nu e nimeni bătut în cuie pe o funcție; nu-i plâng de milă profesorului Streinu Cercel. E păcat că o problemă gravă acum, cea a infectării românilor cu covrigul ăsta nenorocit, nu poate beneficia și de părerea unui specialist autentic. Nu-i nimic, pot să dorm liniștit, se ocupă guvernanții de problemă, astfel încât nouă, plebei, să ne fie bine; foarte bine.

În loc de epilog, încerc să întrevăd următorul pas care va fi făcut (politic desigur). Nici nu e prea greu, pentru că e străveziu. Următorul pe lista demiterilor va fi Raed Arafat, pentru care Ministrul de Interne Marcel Vela, are un dinte din prima zi de ministeriat. Foarte bine, să-i demită pe toți și Dumnezeu cu mila…pardon cu politica. Încerc totuși să fac un pas în spate și să privesc puțin de la distanță toată problema; în ansamblu cum se spune. Mai zilele trecute, într-un sondaj de opinie, cine credeți că stătea mai bine la încredere în rândul populației, decât președintele și premierul? Ați ghiciiiiit!! Arafat și Streinu-Cercel. Acum vă e clar? Parcă văd acum un personaj politic, nu spui cine, persoană importantă vorba lui nenea Iancu, rostind celebra replică din poveștile copilăriei mele: „Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai iubit din țară“?

 

Dan AGACHE

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei