Oportunități pentru antreprenorii orăvițeni! ADR Vest oferă seminarii gratuite firmelor din Valea Carașului

modelmic+editorial

Agenția pentru Dezvoltarea Regională de Vest (ADR Vest) organizează miercuri, începând cu ora 14.30, în sala mică de ședințe a Consiliului Local Oravița, un seminar dedicat microintreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din zona Oravița.

Demersul ADR Vest are ca scop informarea microintreprinderilor, intreprinderilor mici și mijlocii cu privire la accesarea de fonduri europene nerambursabile în cadrul Regio – Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Antreprenorii din zona Oraviței sunt așteptați  miercuri la sediul Primăriei din Oravița pentru a li se prezenta o serie de oportunități de obținere a fondurilor nerambursabile din cadrul POR.

În cadrul seminarului, ADR Vest va prezenta într-un mod detaliat Ghidul Solicitantului și condițiile specifice privind accesarea fondurilor pentru microintreprinderi, intreprinderilor mici și mijlocii din Valea Carașului.

Acțiunea de informare a celor de la ADR Vest se va desfășura în perioada 14 februarie – 28 februarie a.c., timp în care specialiștii agenției vor fi prezenți în mai multe orașe ale Regiunii de Vest, printre care și orașele cărășene.

 

John GAVRILESCU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei