Oravița 201/100 – imaginea teatrului românesc de la 1918 și până în prezent

teatrului

La finalul săptămânii trecute s-a tras cortina peste cel de-al doilea festival de teatru din Oravița. Cum în orașul de pe Valea Carașului se află cel mai vechi teatru din țară, Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”, festivalul nu putea să nu se ridice la nivelul acestei bijuterii arhitecturale din patrimoniul cultural local și național. Așadar, timp de 7 zile, piesele de teatru puse-n scenă de trupe de teatru celebre din țară au umplut sala de iubitori de frumos din Oravița, Reșița, Timișoara și chiar Socolari.
Regizorul Ștefan Iordănescu a făcut o avancronică a următorului festival de teatru ce va avea loc în viitorul apropiat. Pentru că, nu-i așa, orice sfârșit este un nou început. Dar, pentru a înțelege aceste fraze, musai să vizionați interviul maestrului Iordănescu din video postat în articol, interviu „smuls” de Mateea Marin, PR-ul evenimentului. Ideea de a pune în valoare însemnătatea culturală și istorică a teatrului din Oravița a fost pusă în practică anul trecut, când autoritățile locale și regizorul au pus la cale un festival de teatru aniversar cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la inaugurarea copiei burgtheater-ului din Viena. Imediat după succesul festivalului, regizorul Iordănescu, împreună cu autoritățile locale, a luat inițiativa de a face un festival anual de teatru. Și echipa s-a ținut și de cuvânt! Pentru că anul acesta, cu ocazia centenarului, festivalul a ajuns la ediția a II-a, iar pofta orăvițenilor și nu numai pentru arta teatrală a renăscut. Și nu o spunem noi, ci o spune audiență serioasă care a participat în fiecare zi, timp de 7 zile, la spectacolele găzduite de cel mai vechi teatru din țară, Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița.

Citește și: Sărbătoare la Oravița, la teatrul ridicat cu un secol înainte de Marea Unire!
Am reușit să dăm un «taste», o imagine a teatrului românesc de la 1918 și până în prezent. Asta ne-am propus și cred că am și reușit. La anul vrem să ne extindem, să acordăm o importanță și mai mare și spațiilor neconvenționale, asta pentru că teatrul va intra în reabilitare și atunci trebuie să căutăm să jucăm în spații neconvenționale, ceea ce cred că este foarte bine pentru cei din Oravița”, spune maestru Iordănescu în interviul acordat Mateei Marin.

Festivalul Oravița 201/100 a fost organizat de Primăria Orașului Oravița, împreună cu Teatrul „Mihai Eminescu” Oravița și Asociația Ataraxia, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, pe scena Teatrului Vechi „Mihai Eminescu” urcând trupe din Deva, Timișoara, București, Reșița și Râmnicu Vâlcea.

 

Sergiu TABAN

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei