Oravița nu va mai inunda orașul! Se lucrează de zor la peretele din zidărie de piatră de pe râu!

rau

Deși toamna și-a anunțat sosirea într-un mod furtunos, lucrările de investiții pentru apărarea împotriva inundațiilor desfășurate de Apele Române Banat în bazinul hidrografic Oravița continuă, informează cei de la ABA Banat într-o postare în care sunt prezentate câteva imagini cu etapele lucrărilor ce se execută la peretele din zidărie de piatră de pe râul Oravița, aval de viaductul liniei de cale ferată Oravița-Baziaș.

Regularizarea albiei râului Oravița face parte din lucrările de investiții ABA Banat pentru reabilitarea  barajului și acumulării Oravița Mică, în valoare de peste 7 milioane de lei.

Sorina Neaga, responsabila ABA Banat de relația cu presa, ne-a povestit câte ceva despre importanța acestor lucrări pentru locuitorii din Oravița și mai ales despre necesitatea lor în condițiile în care în ultimii ani râul i-a cam pus pe oameni la grea încercare pentru că a tot inundat orașul.

„Din cauza fenomenelor meteorologice care acum sunt mult mai intense, în toată lumea, nu doar la noi, în momentul în care ploile țineau câteva zile, în bazinul hidrografic al Oraviței veneau și afluenții Oraviței și râul creștea și nivelul și debitul și inunda orașul.

Barajul Oravița Mare, ca și baraj de acumulare acumulează cât poate, dar restul, nefiind decolmatările făcute cum trebuie, de asta se și fac acum regularizările pe râul Oravița, în intravilan Oravița pentru asta erau, pentru inundații, să nu mai avem probleme în zona respectivă și cu această ocazie se și reabilitează barajul Oravița Mică, este aceeași lucrare de investiții. Regularizarea se va face pe o lungime de 3000 metri, pe diferite secțiuni, care prevede peree din piatră zidită, scopul fiind de apărare împotriva inundațiilor”, a declarat Sorina Neaga.

Albia râului Oravița este colmatată, iar lucrările existente (ziduri de sprijin, praguri de fund, peree din piatră zidită) prezintă degradări cauzate de durata mare de funcţionare.  Lucrările care se vor executa sunt: reabilitarea lucrărilor de apărare existente, consolidarea malurilor, igienizarea zonei.

În cadrul acestor lucrări se va asigura o lățime a talvegului de 3 m. În anumite zone, în funcție de morfologia terenului, zonele evidente cu erodări de mal se vor subzidi (adică, se va turna beton în talveg, pe secțiunea respectivă).

Regularizarea se va face pe o lungime de 3000 metri, pe diferite secțiuni. Se va finaliza anul viitor, în luna aprilie, conform graficului de execuție.

122091462_160760769029911_5522183165182193909_o

Pentru că mereu era inundat orașul Oravița trebuia să se facă ceva, însă nu s-au găsit inițial fonduri, abia a fost terminat cu câțiva ani în urmă barajul și acumularea pentru Oravița Mare și nu mai rămăseseră bani și pentru barajul de acumulare Oravița Mică.

Nu erau suficiente lucrările doar la barajul de acumulare Oravița Mică, ci trebuie să facem în așa fel încât să regularizăm și albia râului Oravița, asta înseamnă decolmatare, reamenajare în așa fel încât atunci când vor fi nivele mai mari, vor veni mai multe ploi, să aibă albia capacitatea să preia debitul de apă care vine, suplimentar, în perioadele acelea. Din această cauză s-a luat decizia ca această lucrare de investiții să cuprindă și o regularizare a albiei râului Oravița”, ne-a mai declarat Sorina Neaga, purtător de cuvânt ABA Banat.

Obiectivul de investiții „Refacerea lucrărilor calamitate la acumularea Oraviţa I, jud. Caraş Severin” a fost promovat prin HG nr. 534/4.07.1996 in scopul  înlăturării efectelor calamităţilor naturale și a realizării lucrărilor de reabilitare a  barajelor Oravița Mare și respectiv Oravița Mică, precum și regularizarea albiei râului Oravița, intravilan Oravița. În zonă, nu au mai fost făcute asemenea lucrări de regularizare de peste 20 de ani.

 

Lorena POENARU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei