Oravițenii au șansa de a-și schimba în bine viitorul! Oravița merită să fie pusă din nou în valoare

novacescu

 

Fonduri există, trebuie doar să existe și implicarea administrației locale în a le atrage”, este de părere Doru Novăcescu, candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de primar al orașului Oravița, care își propune să pună din nou în valoare localitatea considerată pe vremuri ca fiind un important pol al culturii și istoriei românești. Atragerea de investiții și crearea de noi locuri de muncă, modernizarea infrastructurii rutiere și a rețelelor edilitare, școli renovate și valorificarea potențialului turistic în întreaga zonă, sunt doar câteva din obiectivele liberalului Novăcescu, care a răspuns la câteva întrebări cu privire la planurile sale pentru orașul Oravița:

Domnule Novăcescu, de ce considerați că ați fi un bun primar pentru Oravița și satele din jur?

Cred că una dintre condițiile de bază pentru orice primar, este să își iubească orașul și cetățenii. Eu în Oravița m-am născut, am fost la școală chiar aici, m-am căsătorit și muncesc în Oravița alături de orăvițeni. Orașul acesta este singurul loc pe care îl consider acasă. Eu am competențe și experiență acolo unde contează, aici, în orașul meu natal pe care le voi pune la muncă pentru voi toți, minunații cetățeni ai Oraviței și satelor din jur.

Ce considerați a fi prioritar în mandatul dumneavoastră?

Prioritară este bunăstarea cetățenilor și când spun asta mă refer la atragerea de investiții și crearea de noi locuri de muncă, modernizarea infrastructurii rutiere și a rețelelor edilitare, salubrizare adecvată și colectare selectivă, dispensare modernizate în oraș și satele aparținătoare, școli renovate și valorificarea potențialului turistic în întreaga zonă. Toate aceste lucruri sunt esențiale pentru bunul trai al cetățenilor.

Cum vă propuneți să „revigorați” economia locală?

Sunt mai multe resurse la îndemână, de care ne putem folosi cu succes. Există finanțări nerambursabile pentru administrațiile locale, care pot fi accesate pentru investiții în sectoarele importante: infrastructură, reabilitări, patrimoniu, educație, sănătate etc. Practic, fonduri există, trebuie doar să existe și implicarea administrației locale în a le atrage.
De asemenea, punerea în valoare a potențialului antropic pe care îl are orașul, din prisma turismului cultural, este un punct cheie. Trebuie renovat tot ce avem valoros, toate bijuteriile arhitectonice și creată o infrastructură turistică ce va atrage turiști, acest lucru influențând benefic întreaga zonă. Oravița, cândva orașul premierelor, merită să fie pusă din nou în valoare.

Cum credeți că va fi misiunea de primar?

Cu siguranță, nu ușoară, acesta e un lucru cert. Vedem cu toții ce s-a făcut până acum, sau mai bine spus ce nu s-a făcut. Oamenii nu au pretenții ieșite din comun – oamenii vor drumuri asfaltate, parcări amenajate, iluminat stradal, curățenie și ordine, apă, dispensare moderne, școli dotate și locuri de muncă. Toate acestea trebuiau deja rezolvate, însă incompetența, dezinteresul față de cetățean definesc cu succes actuala administrație.

Eu vreau să arăt că SE POATE, că Oravița și satele aparținătoare pot deveni o zonă frumoasă și prosperă, de aceea vă invit pe toți la vot în 27 septembrie.

banner300-350v2

 

Redacția

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei