„Până când măi, până când“?

aa

„Până când măi, până când“?….cam așa sună refrenul unui celebru cuplet al lui Constantin Tănase. Valabil acum 100 de ani, perfect valabil de atunci și mai ales acum.
Trăim vremuri ce nu pot fi descrise în cuvinte. Așa ceva nu a mai fost în România pe care o știu din cărțile de istorie. Și nu mă refer aici la victime, la molime, ori la alte ciudățenii care s-au abătut asupra țării noastre. Mă uit doar la ce se întâmplă în preajma noastră, în ultima perioadă de timp

Avem stare de urgență, dar parcă nu prea e stare de urgență; avem interdicția să mergem la muncă, dar parcă nu o prea avem; trebuie să stăm izolați în case, dar parcă nu prea stăm. Totul mi se pare atât de fără sens. Atâtea reguli pentru prevenirea infectării cu virusul lui pește prăjit pe care unii le respectă, sau încearcă din răsputeri să facă acest lucru, iar pentru alții sunt doar vorbe-n vânt

Să mă explic: vârstnicii sunt cei mai vulnerabili și trebuie feriți cel mai mult. Corect, atâta doar că prin ordonanțe militare au voie și dimineața la medic, și la prânz la cumpărături și seara cu cățelul la plimbare. Am și eu cățel, îl plimb zilnic și observ fețe noi cu aceeași căței. Parol. Înțeleg cazurile grave, înțeleg că pot apărea probleme ce trebuie rezolvate, înțeleg multe, dar nu pot pricepe prostia, demagogia, lichelismul, servilismul, pupincurismul și alte asemenea „boli“ post-decembriste și nu numai. Păi ori trebuie feriți și atunci stau în case și le fac alții cumpărăturile, ori au liber la plimbare și atunci pentru ce ne batem cu cărămida în piept că trebuie protejați?

S-au închis sute de mici întreprinderi, de afaceri familiale, au intrat în incapacitate poate mii de PFA-uri, s-au adunat în total peste un milion de persoane în șomaj tehnic, iar specialiștii în economie spun că numărul acestora s-ar putea dubla. Guvernul sprijină, dar nu prea; plata șomajului se virează de la buget „de îndată“, iar pentru cunoscători nu are rost să explic termenul. Toate acestea se vor opri la un moment dat, dar cu ce costuri. Câți dintre cei plecați acum, vor putea reveni la vechile locuri de muncă? Câți dintre micii întreprinzători vor mai avea puterea să o ia din nou, de la capăt? Câți vor îngroșa rândurile celor aflați în căutarea unui loc de muncă, în țară ori în afara ei? Și câți vor reuși să găsească un job, pentru a pune un colț de pâine copiilor pe masă. Vor scădea veniturile, vor urca prețurile, iar viața grea de până acum va fi și mai grea.
Acum nu putem merge la muncă. Pe de o parte pentru că nu mai avem unde, iar pe de altă parte pentru că trebuie să stăm în case. Unii doar, pentru că pentru alții, în plină pandemie, în plină stare de urgență, cu o cotăriță de ordonanțe militare pe cap, se face culoar din zonele carantinate până hăt…în Germania, ori în Italia sau Spania. Au ei două perechi? Sau alții nu au minte și ascultă orbește cererile venite din țara sparanghelului. Acolo pot să meargă; „au liberă trecere“, pentru că, nu-i așa, economiile lor trebuie să funcționeze. A noastră….Dumnezeu cu mila.

Avem urgență, dar nu prea avem, avem interdicție la circulație dar nu prea avem, avem de toate, mintea ne mai lipsește. „Stăm relativ bine“, spun oficialii. Stăm pentru că nu testăm; nu testăm pentru că nu avem teste nu avem teste pentru că ne-am ocupat de anticipate când pandemia bătea la ușă. Și să avem teste, nu avem aparate de testat; și să avem aparate de testat, nu avem specialiști să le folosească. Dar ce avem?

Avem niște criminali în fruntea unor spitale care au îmbolnăvit cu bună știință sute de cadre medicale, obligându-i să lucreze cu pacienți infectați fără minime dotări de protecție; mai avem milițieni care dau amenzi de zeci de mii de lei, doar pentru că s-a reintrodus planul la încasări: Nu testăm dar amendăm. Aproape două milioane de lei noi, la atât se ridică totalul amenzilor aplicate într-o singură lună. Acum urmează încă una; încă 30 de zile de haos și ordine date alandala.
Ministrul Mediului spune că sunt fackenews-uri, știrile care arată cum piere pădurea românească sub drujba austriacă și se jură că niciun copac nu a ieșit din România pe calea ferată. Corect, dar omite, cu bună știință să ne spună câți arbori au plecat din țară cu vaporul. Dovezile sunt crestele pleșuve ale munților României și tot mai desele alunecări de teren din ultima vreme, bașca schimbările climatice pe care niciun politician nu le vede.

Ministrul de Interne ne interzice să ne plângem morții și să le aprindem o creștinească lumânare în cimitir, însă domnia sa, cu alaiul de jurnaliști face acest lucru.

Ministrul de Finanțe se mai gândește la deficit și aruncă un 2% din PIB companiilor românești, în timp ce țări vecine alocă până la 20% pentru susținerea companiilor autohtone. Ufff, că tot năduful strâns în mine și încleștat în dinți ar vrea să iasă afară dintr-o dată. Nu avem voie să ne cultivăm pământul, dar la sparanghel ne putem trimite sclavii foamei; nu avem voie să ieșim din case, dar lotrii sunt în slujba celor ce ne păzesc; nu avem voie să criticăm actuala guvernare că suntem etichetați drept PSD-ști.

Dar oare domnilor guvernanți, domnilor politicieni, domnilor care ar trebui să țineți frâiele acestei nații, nu v-ați gândit măcar o clipă că am putea fi români? Că ne-ar putea interesa țara asta, așa mulsă de aur, de petrol și gaze, de păduri și ape, de toate resursele ei valoroase, ne-ar putea interesa în primul rând? Nu de alta dar e a noastră, iar voi, ani la rând ați folosit-o pentru îndestularea voastră.

Așa că revin și întreb „Până când măi, până când“?

 

Dan AGACHE

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei