Parcările din Caransebeș vor avea parcometre! Cei care staționează fără să plătească riscă amenzi de până la 500 de lei

modelmic+editorial

Parcările cu plată din Caransebeș vor avea un nou sistem de taxare: parcometrele, după cum au căzut de comun acord consilierii locali în ultima ședință.

 

Acestea urmează să fie amplasate pentru început în două zone din oraș, parcarea Euro Shopping Mall, cu străzile Efrem Zăcan și Sadoveanu, și parcarea din zona Centrului Civic, pe strada Episcopiei(în zona blocului 13), strada Ștefan Herce (blocul 1), strada M.Halici (blocul 1A și 1B), strada M. Viteazu (blocul D) și strada Ardealului (blocurile 1 și 3).

Tariful pentru aceste parcări în care taxarea se va face cu ajutorul parcometrelor va rămâne deocamdată de un leu pe oră.

În ceea ce privește parcarea mașinilor în Parcul Teiuș, s-a decis ca tariful de acces să fie de 10 lei de mașină, sumă percepută doar de luni până vineri, între orele 8-18.

Celor care consideră totuși tariful de 10 lei este unul prea mare, primarul Felix Borcean a ținut să le explice că există și alte variante. Nu toată lumea trebuie să intre cu mașina în cea mai verde zonă a orașului, asta în condițiile în care în jurul Teiușului există nenumărate alte variante de parcare.

„Acest tarif este impus pentru a proteja puțin acest parc și, de ce nu, pentru a aduce un plus bugetului local. Există parcări foarte aproape de Teiuș care pot fi folosite”, explică primarul Felix Borcean.

Staționarea fără tichet în zonele de parcare cu plată menționate mai sus se pedepsește cu amenzi între 300 și 500 de lei, mai atenționează autoritățile locale caransebeșene. De asemenea, depășirea termenului de parcare pentru care a fost plătit tichetul atrage sancțiuni de 200-300 de lei.

 

 

Alexandra JURCA

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei