Părinții din Reșița vor să își cunoască drepturile! Alianța Părinților din România va avea o filială și în Caraș-Severin!

parinti

Alianța Părinților din România va avea o filială și în Caraș-Severin, la nivel de țară, această organizație având filiale în 25 de județe.

După ce ani de zile s-a încercat ca prin ONG-ul de la Moniom să se clădească o comunitate a părinților care să lupte pentru drepturile lor, la finele anului trecut s-a reușit închegarea unei filiale locale ce se identifică și susține obiectivele organizației naționale.

După întâlnirea anuală a Alianței Părinților din România, care a avut loc la Sibiu și la care au fost invitați părinți din Reșița și Moniom, s-a decis aderarea la această rețea națională prin organizarea unei filiale locale.

Părinții au o mare problemă în a-și cunoaște drepturile, de la cele mai elementare lucruri care țin de sănătatea și de educația copiilor noștri, până la lucruri mai de profunzime care țin de partea juridică a lucrurilor.

Neavând acces la informație, sigur că nu ne putem apăra, ori, fiind într-o alianță națională a părinților, accesul la informație îl avem și cred că putem să ne cunoaștem mai bine drepturile noastre în calitate de părinți, pentru că din păcate societatea, deși este una liberă și democratică, nu pune la dispoziție informațiile, sau noi ca părinți nu suntem direct interesați să aflăm informațiile care țin de drepturile noastre.

Poate nici nu știm unii dintre noi unde să le accesăm și cred că avem nevoie de organizația asta ca suport pentru fiecare dintre noi, cei care avem copii, dar și viitorii părinți, care e bine să devină niște părinți responsabili”, precizează părintele Mihai Ciucur, cel care a venit cu inițiativa acestei aderări.

parinti2

Din alianță fac parte părinți care profesează în diverse domenii, specialiști în legislație, dar și medici, profesori, jurnaliști, oameni din diverse domenii de activitate care vor să își pună la comun cunoștințele și să construiască un front unitar împotriva tuturor abuzurilor pe care așa-zisa societate democratică în care trăim le îndreaptă asupra lor.

Dacă exiști ca o alianță sau ca o filială poți să îți impui un punct de vedere atât în educație, sănătate, dar și la nivel de foruri de conducere pentru că Alianța are grupul de inițiative legislative cu care se merge în Parlament și vocea părinților din România poate să fie auzită prin această Alianța”, mai spune preotul Mihai Ciucur.

Unul din meritele alianței a fost și ne-introducerea vaccinării obligatorii, părinții precizând că nu luptă împotriva a „ceva”, ci doresc să li se respecte libertatea de a alege atunci când se iau decizii la nivel național care îi privesc în mod direct.

Lasă-mă pe mine ca părinte să decid dacă îmi vaccinez copiii! Pentru că azi îmi impui vaccinarea, mâine vii și îmi impui tratamentul obligatoriu, pe care îl consideri tu că este bun, poimâine vii și îmi impui ore în școală pe care le consideri tu ca fiind bune pentru copilul meu. Lasă-mă să aleg! Acesta este scopul Alianței! Vrem doar ca dreptul nostru de părinți să fie respectat!”, a precizat unul dintre membrii filialei de la Reșița, Gheorghe Szeneszy.

Primii care au răspuns afirmativ aderării la această filială au fost părinții copiilor care desfășoară activități la Centrul de Tineret Moniom.

Tu ca stat, ca instituție publică, vino către mine ca părinte, cheamă-mă la discuție și informează-mă că este bine, sau informează-mă că nu este bun un anumit lucru, dar nu veni să îmi impui!”, a mai declarat Gheorghe Szeneszy.

Un alt obiectiv pentru care a militat Alianța Părinților este proiectul de lege propus în Parlament și care prevede unele modificări legislative ce limitează accesul la jocurile de noroc, printre care: respectarea unei anumite distanțe a acestor locații față de unitățile de învățământ, interzicerea afișării de reclame explicite în spațiul public, interzicerea reclamei cu panouri luminoase, mai exact limitarea accesului în spațiul public a jocurilor de noroc, care crează dependență în rândul tinerilor. Părinții vor astfel să protejeze cumva accesul facil al copiilor la jocurile de noroc.

Președintele Alianței Părinților, Cristian Filip, va veni în 28 ianuarie la Reșița.

 

 

Elena FRANȚ

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    “din păcate societatea, deși este una liberă și democratică, nu pune la dispoziție informațiile”

    Da. “Societatea” funcţionarilor publici nu pune la dispoziţie informaţiile.
    Sau le mârşăveşte, după interese.
    Pentru că statul a respectat întotdeauna Constituţia, cetăţeanul şi familia.
    Evident … statul vecin.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei