Paștele în jurul lumii! Vezi cum se celebrează sărbătorile pascale în diferite zone ale globului!

modelmic

Cea mai importanta sărbătoare a creștinătății nu se limitează doar la tradiționalele ouă roșii și lumânări aprinse în noaptea de Înviere. Întregul glob sărbătorește în felul său caracteristic, multe dintre tradițiile altor țări fiind complet diferite de ceea ce românii cunosc despre această sărbătoare.
Argentina 

În partea de nord a acestei țări se organizează un carnaval, pentru care argentinienii încep să se pregătească atunci când se coc boabele de algaroba, un arbore din care se face bătura spirtoasă chicha.
În ziua de marți care precede Miercurea Cenușie, aceasta fiind prima zi a Postului Paștelui, se desfășoară o ceremonie în care mamele ți bunicile se adună în jurul unei arcade din ramuri de salcie și decorate cu flori, fructe, dulciuri și lumini micuțe. Sub această arcadă își dăruiesc câte o păpușă.

Acest ritual este sacru, semnificând legătura indestructibilă care le unește pe femei și pe care nu o poate desface decât moartea.

În Sâmbăta Mare, carnavalul ajunge la apogeu. Femeile, îmbrăcate în cămăși largi, poncho-uri viu colorate și pălării albe, interpreteaza cântece folclorice și danseaza în onoarea lui Pukllay, o zeitate despre care se spune că este spiritul întregului carnaval. După încheierea ceremoniei se sacrifică o oaie.

Brazilia 

 

În Brazilia, Săptămâna Mare începe cu o ceremonie de binecuvântare a ramurilor de palmier, care sunt împletite în diferite modele complicate, reprezentand cruci, steaguri, litere și alte obiecte asemănătoare. Străzile sunt împodobite, iar o procesiune de oameni circulă încet prin tot orașul, purtând statuete cu Fecioara Maria și Iisus Hristos.

În aceste zile, se consumă o anumită mâncare, denumita pacoca, aceasta fiind servită oricărui musafir care intră în casă. În Sâmbăta Mare se celebrează un mic ritual care evocă sinuciderea prin spânzurare a lui Iuda.

Egipt 

Tradițiile egiptene de Paște sunt menționate încă din vremea scrierii Vechiului Testament. Potrivit acestuia, pe vremea când evreii erau asupriți de romani, Dumnezeu a trimis un înger cu misiunea de a intra în fiecare locuință și de a-i pedepsi pe soldați, al căror prim născut era găsit decedat a doua zi.

Pentru ca acest lucru să nu li se întâmple și evreilor, profetul Moise le-a spus acestora să ungă de seara ușile locuințelor cu sânge de miel, pentru a marca locurile în care îngerul trimis de Dumnezeu nu trebuia să intre.

Tocmai de aceea Iisus a fost numit „Mielul lui Dumnezeu”, deoarece sângele său a salvat oamenii de la moarte și i-a absolvit de păcate.

Postul Mare durează 55 de zile, în acest interval nefiind îngăduit să se mănânce carne, pește, ouă sau lapte.

Grecia 

Pentru poporul elen, ouale simbolizează un omagiu adus sângelui lui Iisus, fiind totodată un simbol al fertilității și al belșugului. Sâmbăta Mare este dedicată pregătirilor, iar atmosfera generală este una de voioșie, pentru că se știe că nu a mai rămas mult timp până la Înviere.

Bisericile sunt decorate de sărbătoare,  iar la miezul nopții oamenii iau lumină și își spun „Hristos a Înviat!”.

În prima zi de Paște, au loc diferite manifestări de bucurie pentru Învierea Domnului, consumandu-se, ca și la români, friptură de miel, ouă, salate și prăjituri speciale. De asemenea, grecii mănâncă o pâine rotundă, ornată cu o cruce din ouă roșii, care se numește Christopsomon.

Italia 

În Italia, clopotele bisericii sunt auzite pe parcursul întregului an, dar se opresc în Joia Mare, iar liniștea se așterne peste întregul ținut. În dimineața zilei de duminică, se aud din nou clopotele, care-i anunță pe oameni că Iisus a înviat. Copiii găsesc ouă ascunse prin casă sau grădină.

Copacul care simbolizează victoria vieții asupra morții este măslinul și nu palmierul, ca în alte țări. În duminica Floriilor, oamenii duc la biserică ramuri de măslin pentru a fi sfințite. După ce toți creștinii se adună în biserică, ușile se închid, simbolizând porțile Ierusalimului. Preoții ciocănesc de trei ori și usile se deschid, muzica se revarsă în acorduri vesele, iar oamenii flutură ramurile, comemorand astfel intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim.

În Vinerea Mare, multe biserici reconstituie ritualul spălării picioarelor. Se aleg 12 bărbați săraci din parohie, care simbolizează cei 12 apostoli, iar preotul le spală picioarele.

Rusia

Rușii merg la biserică în noaptea de sâmbătă. La miezul nopții, ei ies afară și înconjoară biserica, intonând cântece religioase. Preotul bate la ușa bisericii, iar toți se întorc înăuntru pentru a sărbători Învierea. După binecuvântare, oamenii se întorc acasă, unde iau cina.

 

Spania 

Pentru spanioli Postul Mare consituie o perioadă de meditație, rugăciune și privațiuni, care-i purifică pe oameni și îi pregătește pentru miracolul Învierii. În Duminica Floriilor, oamenii merg la biserica, iar copiii duc ramuri și frunze de palmier pentru a fi binecuvântate de preot. Baieții au ramuri simple, în timp ce fetele duc unele ornate cu bomboane și beteală.

În Sâmbăta Mare, toată lumea merge la biserică, iar duminica se ia masa în familie și se merge în vizită la rude.

Statele Unite ale Americii 

Paştele în America de Nord este asemănător cu cel sărbătorit de români. Familiile americane se adună sâmbăta dinaintea zilei de Paşte şi încondeiază ouăle. Potrivit tradiţiei, Iepuraşul de Paşte va lăsa fiecărei familii cu copii, câte un coş de Paşte, plin cu ouă de ciocolată şi alte bunătăţi pentru fiecare copil din casă. Unele familii organizează adevărate „vânători de comori”, copiii pornind în căutarea ouălor de ciocolată aduse de iepuraş.

Alexandra JURCA

 

Foto: www.gorj-domino.com

Sursa: www.eva.ro

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei