Pastila lui Nica – Mic îndrumar de formare profesională pentru activiştii #rezist

#rezist

Alegerile din PSD-ul cărăşean au prilejuit şi o apariţie inedită în faţa porţii de la Sala Lira a activistului rezist, Tele Troncotă, român care se declară susţinător al liderului haştagist, Cristian Dide, cu alte cuvinte proverbul românesc „cine se aseamănă…” este cum nu se poate de adevărat. Pretendentul la un fotoliu de europarlamentar din partea Diasporei, împreună cu toţi cei…trei – patru protestatari, că restul făceau parte din categoria curioşi, foarte probabil erau la plimbarea de dimineaţă şi curiozitatea i-a împins în faţa şcolii, altfel , aşa cum sunt în general reşiţenii, liniştiţi şi respectuoşi, nu şi-au dat în petec.

Doar că modul în care s-a manifestat eroul român din Germania, trădează o pregătire mai aprofundată, o logistică mai substanţială, că, mde, obrazul subţire necesită şi cheltuieli neprevăzute, altfel rezistentul Troncotă îşi cheltuie toată bruma de venit din Germania, pe deplasările în ţară, că nu e aşa uşor să fi în aceeaşi zi şi la Reşiţa şi la Alba Iulia, unde mai pui că activistul de carton mai trebuie şi să presteze la Germania… Probabil că are o slujbă cu un program permisiv peste medie, naveta între Germania şi România este obositoare şi costisitoare, foarte sigur nea`Soros are mare grijă de oamenii săi.

Un lucru e sigur, rezistentul nu suferă de foame, la cât rahat turcesc a mîncat singur din tava aia, două zile nu mai mănîncă neam şi dacă, săracul, are simptome de diabet, trebuie să ştie că rahatul, chiar dacă este turcesc, dăunează sănătăţii. Unde mai pui că a împărţit cu dărnicie şi cătuşe, chiar dacă erau de jucărie sculele, tot a avut cheltuieli neprevăzute…

Ceea ce se mai vede la fel de limpede la exemplarul cu pricina şi probabil şi la ceilalţi haştagişti, este faptul că Dragnea e vinovat de toate relele făcute şi nefăcute. Dacă nu plouă, m…e Dragnea, dacă ninge, m…e Dragnea , indiferent de circumstanţe…Şi parcă toată înverşunarea asta începe să devină răsuflată. Da, Liviu Dragnea a avut şi o scăpare, trebuia să intre prin faţă, situaţia de la poartă nu era aşa gravă, erau mai mulţi jandarmi , poliţişti şi băieţi în civil decât toţi cei… trei protestatari, asta nu pentru că la Reşiţa a venit Dragnea, pentru că aşa se procedează în asemenea situaţii, dacă în oraş venea Monicuţa Macovei, forţele de ordine erau la fel de numeroase, numai că numărul contestatarilor acesteia , era sensibil mai mare.

Nu ştiu cum se face, pe reţelele de socializare, în o parte a presei, contestatarii PSD #rezist sunt mulţi, şi dintre ei, mulţi sunt caracterizaţi de un limbaj suburban, dar la vot, mai întotdeauna câştigă PSD-ul? Desigur, după `89 am cîştigat dreptul la opinie, e democratic mai bine de cât se poate, chiar dacă asta înseamnă să împroşti cu noroi şi rahat…turcesc în oponentul politic, să îl trimiţi la origini de cîte ori ai ocazia, să-i zici de bine, de mamă, de familie, de copii, iar dacă oponentul are tupeul să te contreze, desigur, e comunist, securist, hoţ şi nu trebuia să se nască.

Nu sunt fan Dragnea, are şi el, ca mulţi politicieni români, păcatele lui , dar dacă în Caraş s-a întîmplat aşa , înseamnă că aşa au vrut cărăşenii şi vorba unora din PSD, aşa trebuia să se întîmple, e o intrare în normalitate şi timpul va demonstra dacă alegerea membrilor PSD a fost cea corectă. Până atunci Costel Troncotă poate contesta pe oricine, chiar şi pe Angelica Merkel, la el acolo , la Germania. Cu un singur amendament. Dacă #rezistentul i-ar fi strigat Angelicăi despre intenţia de sex oral, certamente ar fi fost tăvălit serios de băieţii de la Kripo, lucru care l-ar fi lipsit o perioadă de navetă. Şi de voce.

 Adi NICA

Stiri similare

16 Comentarii

  1. ADIRE

    dle ziarist. un articol foarte obiectiv, parca te a pus dragnea sa dai si tu cu mucii n balta? cum poti sa te exprimi in halul asta? chiar asa iti zice tie constiinta ta de ziarist liber profesionist, sa faci acet tablou al venirii, sefului mafiotilor penali din ciuma rosie, la resita? eu te stiam de bun simt, dar din acest articol se vede clar ca argintii ciumei rosii te au atins si pe tine.rusine, dle rusine.

    Raspunde
  2. Livia Basista

    Un demers jurnalistic trist…penibil chiar!
    Atac la o persoana care protesteaza
    Impotriva unor politicieni corupti.
    Atata puteti, am inteles…

    Consider jenant ca ati ales sa aparati
    Un politician de calibrul lui Dragnea.
    Regret ca resitenii sunt capabili
    De slugarnicie pesedista.

    Asta spune mult despre nivelul de cultura
    Al resitenilor care l-au aplaudar pe Dragnea.

    Iar comportamentul inspectorului scolar sper ca va fi taxat.

    Toate cele bune…

    Raspunde
  3. Adi Nica

    Mai intai trebuie stiut ca nu exista arginti pentru articolul de fata,apoi nu sint chiar un fan Dragnea,probabil ca ati citit alt articol. Doar ca atunci cand vin oaspeti la tine acasa nu-i intimpini in poarta cu…muie s.a.m.d.,asta tine de bun simt si de buna crestere.Iar daca unii sau altii au alte opinii decit cele pe care le aveti dvs.,pe care eu vi le respect,dar nu va jignesc,nu arunc cu noroi,cu atit mai mult in resiteni. Fiecare are opinia sa,doar ca trebuie sustinuta civilizat si,eventual, la vot. Vot la care unii dintre noi nu merg din varii motive. Va doresc o noapte linistita.

    Raspunde
    1. Loredan Melut

      Trebuie precizat că “muie psd” nu e un cuvânt obscen si nicidecum nu înseamnă sex oral. E disprețul si ura unor români față de partidul conducător, care face ori ce altceva decât programul de guvernare.

  4. Maxer Vasile

    Adi Nica, mare lingău ai ajuns, alături de Taban.
    Tu ai fost cu număratul la poarta de cunoști câți au venit sa protesteze. Eu am fost unul dintre ei și nu eram 3 sau 4 cum insinuezi. În fond nu contează numărul.
    Te asigur ca nu am fost unul care a primit bani pentru acest lucru, asa cum insinuează unii. Dacă ați fi stat de vorba cu oamenii ați fi văzut ca multă lume este nemulțumită. Dar nu ați avut vreme, deoarece erați ocupați sa va întâmpinați infractorul. Un singur lucru aveți dreptate: la vot sa arătăm ca ne-am saturat de astfel de oameni!

    Raspunde
    1. Adi Nica

      Despre asta vorbeam,cine nu va impartaseste opiniile,e taxat cu tot felul de invective. Si aici se vede buna crestere a unora. Trist nu e ca am alta opinie,e trist ca gandesti asa. Pastreaza-ti parerile pentru tine,domnule Maxer,sau fii macar civilizat.

  5. Dan

    de asta arata judetul cum arata…daca mergi de la Timisoara la Oravita iti rupi masina ca de pesedist ce a fost tot nu s-a facut nimic !!!

    Raspunde
  6. Dabija

    Tu toata viata ai prins hoti si acum ii aperi ?
    Despre ce oaspeti vorbesti ?
    Despre un infractor condamnat deja si care pe deasupra mai are cateva cercetari pe rol.
    Trist.

    Raspunde
  7. gogu

    Era sa uit .CE zici de drumul Arad -Lipova .?In jud.Arad e praf ,mai rau nu se poate ,pe cand in Timis este bun.Directia de drumuri ese la voi.Niciodata nu ati iubit Carasul si Aradul.

    Raspunde
  8. Cristian

    Exact ce scria în articol. Guralivi din pix. Sau din tastatură. Și cu limbaj dur. Suburban. N-ai voie să ai o altă opinie pentru că imediat îți sar la gât. I-a cuprins pe toți o ură morbidă de a urla și cere capete, sânge și lanțuri. Orice, numai să lătrăm pentru că am uitat ce e o conversație, urlăm orice doar pentru satisfacția împlinirii personale (”ai văzut ce i-am zis? …tu-l în gură azi mâine dar…”), ne comportăm ca o gloată bezmetică doar pentru faptul că punem botul la propaganda unor activiști agresivi fără a discerne ceva printre neuronii individuali. Cum naiba, dintr-o dată, o persoană e de vină în ultimii 2 ani pentru toate relele adunate în 30 ani? Și ce tot o dau unii cu aceeași melodie de pe aceeași placă zgâriată cu ”ciuma roșie”? Ce tot au cu bolșevismul? Nici măcar în Rusia nu mai e așa ceva! Unde naiba tot vede lumea asta speriată opresiuni și prigoane încât la fiecare pas aruncă numai invective? Doamne, maica Ta, Doamne…
    Înjurați-vă, urâți-vă, împotriviți-vă, dezbinați-vă că jocurile păpușarilor sunt făcute de mult. Sunteți doar păpușile de la capătul unor ațe mânuite cu iscusință.

    Raspunde
  9. Toader

    Se îndoia cineva că supozitorul acesta este atât de *acoperit*încât să-l rabde instinctul kaghebist de a nu-şi da arama pe faţă?Ar cam trebui să-şi servească singur tava cu manipulările de *meseriaş* şi să scrie din experienţa pe care o are! Oricum,mai sunt şi alţii care se pricep-literar-să servească *pilule*,cum se zice în termeni farmaceutici,pentru efecte secundare la *variaţiunile*pe aceeaşi temă a unui delator!

    Raspunde
  10. Simona

    Bravo lui ca a protestat, bravo lui ca arata ciumei rosii de gandim multi despre ei! Rusine celor ce au scris acest articol de doi lei! Demisia ciumei rosii, puscaria sa va mănânce

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei