Pastila lui NICA: Viol. Dar cu acordul victimei!

acordul victimei

Mai zilele trecute Reper 24 a postat ştirea conform căreia comisarul şef Decebal Davidoiu a debarcat de la conducerea Serviciului Poliţiei Rutiere. Nimic ieşit din comun, o ştire normală pentru cei neavizaţi. După apariţia articolului am fost întrebat de mai mulţi foşti colegi, activi şi pensionari, dacă ştirea e o păcăleală de 1 aprilie şi cum se face că Davidoiu a plecat de la Circulaţie după 13 ani? Păi aşa se face, dragi foşti colegi, dragi cititori, voi nu ştiţi, chiar nu ştiţi?

Întrebat fiind, cel cu pricina, cum era de aşteptat, a spus că decizia a fost a sa, fără nici un „ajutor”! Eu personal îi respect decizia chiar dacă nu cred o iotă din ceea ce spune, nu ştiu dacă el crede, dar la fel de bine ştiu că procedeul de schimbare obligatorie din funcţie nu se poartă numai în sânul Poliţiei, e un fapt generalizat în toate „deconcertatele” ţării. Iar schimbările astea sunt rodul unor analize riguroase din laboratoarele politicii noastre de zi cu zi…

Atunci când nu ai culoarea ochilor aidoma cu politica de la putere, e musai să debarci din funcţie, indiferent de rezultatele profesionale avute. Cam aşa s-a întâmplat, vreţi , nu vreţi şi în acest caz. De ochii lumii, probabil, posibil, ca poliţistului să îi fie puse în cârcă, de exemplu, creşterea numărului victimelor în accidentele de circulaţie pe drumurile judeţului. Am zis de exemplu, pentru că, până la urmă, schimbarea trebuie să aibe un temei cât de cât obiectiv, iar dacă ăsta este unul din motive, nu ştiu dacă se poate pune tot numai în spatele comisarului şef.

Dar nu pot să nu îmi aduc aminte de schimbarea unor șefi din vârful Inspectoratului „din motive neimputabile”! Păi, fraţilor, dacă motivele sunt „neimputabile”, de ce trebuiau schimbați?

Rămâne de văzut cine se va da de-a dura pentru ocuparea postului vacant, probabil, aşa cum e tradiţia de ceva vreme în IPJ, va fi uns un „împuternicit” pe o perioadă de 6 luni, apoi pe post se va da un concurs. Concurs din ăla care se ţine joi, iar postul e ocupat de marţi! …

Cu drag, Gigi Acoperitu`…

P.S. Am uitat să vă spun: Cms. șef Viorel Iana, fostul șef de la Logistică, a fost mutat la Bocșa, șef secție Poliție Rurală. Că trebuia să lase locul liber.. Nu era mai necesară rocada între cei doi, știut fiind faptul că Viorel Iana a activat mulți ani ca polițist, tocmai la… Circulație ? Sau exista alte opțiuni mai viabile? …

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei