Patru şcoli din judeţ, admise în cadrul proiectului de reabilitare cu bani europeni

adr

Cel de-al doilea apel pentru depunerea proiectelor în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă al domeniului major de intervenție 3.4 Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă al Regio-Programul Operațional Regional s-a încheiat luni, 5 mai 2014. Patru şcoli din judeţ au depus cereri de finanţare, iar proiectele se află acum în stadiu de evaluare.

Modernizarea Şcolii de Arte şi Meseri din Oraviţa, reparaţii capitale la Şcoala gimnazială din Şopotu Nou, construirea unui campus şcolar la Liceul Pedagogic C.D. Loga din Caransebeş şi a unei mansarde la sala sport a Colegiului Economic al Banatului Montan din Reşiţa sunt proiectele care au fost depuse de autorităţile publice locale în vederea obţinerii de finanţare europeană.

Cel de-al doilea apel de depunere proiecte, desfăşurat în perioada 12 martie – 15 mai 2014, în cadrul domeniului major de intervenție 3.4 a venit ca urmare a realocării de fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Sectorial Mediu și a Programului Operațional Sectorial Transport. În total, din Fondul European pentru Dezvoltare Regională și din Bugetul de stat au fost alocate 17,88 milioane euro pentru Regiunea Vest și 172,95 milioane euro la nivel național.

Până la data limită, în Regiunea Vest au fost depuse spre finanțare 40 de proiecte cu o valoare a finanțării nerambursabile de 27,51 milioane euro. Dintre acestea, 38 de proiecte, în valoare de 27,20 milioane euro, se află în etapa de evaluare, iar două au fost respinse.

Evaluarea proiectelor se va face de către experții ADR Vest iar prioritizarea acestora în vederea obținerii finanțării nerambursabile va fi realizată la nivel național, de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional, în funcție de punctajul obținut de proiect, şi nu conform principiului „primul venit, primul servit”.

Diana Radu

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei