Patru tâlhari prinși într-o singură zi. Minoră dată dispărută se ascundea printre hoți

 

modelmic

Poliția municipiului Reșița a fost sesizată cu privire la faptul că dintr-un cabinet medical de pe raza municipiului, au fost sustrase mai multe bunuri. La scurt timp, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Reșița au depistat în apropierea locului faptei, o mașină în care se aflau doi bărbați, unul de 26 de ani și celălalt de 32 de ani, ambii din Ticvaniu Mare.

Bărbații au pătruns prin efracție în cabinetul medical, de unde au luat o plasă în care se aflau cutii de medicamente și alte bunuri. Acestea au fost găsite de polițiști în urma percheziției efectuate în autoturism.

Duminică, polițiști din cadrul Poliției municipiului Caransebeș, aflându-se în timpul liber cu autoturismul personal, au observat pe o stradă din localitate doi tineri, cunoscuți cu antecedente penale, unul transportând un televizor acoperit cu o pânză, iar celălalt având asupra sa o geantă.

La vederea polițiștilor, tinerii au abandonat bunurile furate și au luat-o la fugă pe o stradă lăturalnică. Oamenii legii au reușit să îl prindă pe unul dintre hoți polițiștii reușind însă, prinderea și imobilizarea primului bărbat.
Un echipaj de poliție din cadrul Poliției municipiului Caransebeș a fost chemat în sprijin la fața locului, într-un imobil în construcție, aflat în apropiere, unde se afla împreună cu o minoră de 13 ani, pe numele căreia era emis un ordin de urmărire, din data de 01.06.2019, pentru plecare voluntară de la domiciliu.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că cei doi suspecți, un minor de 15 ani, plecat voluntar din data de 01.06.2019, din Centrul ”Bunavestire” Caransebeș și un tânăr de 18 ani, din municipiu, cercetat sub control judiciar, în altă cauză, au pătruns prin efracție într-un imobil de pe strada George Enescu, de unde ar fi sustras un televizor și mai multe scule electrice și manuale”, precizează IPJ Caraș-Severin.

Bunurile, în valoare de aproximativ 3000 lei, au fost recuperate în totalitate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi restituite persoanei vătămate.
Minora de 13 ani a fost predată asistentului maternal în grija căruia se află.

Toți cei patru suspecți sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, față de aceștia fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Dinu Nicorici.

foto: timisoaraonline.ro

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei