Pensionarii din Bocșa au propriul lor club! Vezi cât investesc autoritățile locale pentru confortul acestora!

modelmic

 

Autoritățile locale bocșene au decis recent înființarea unui club al pensionarilor, acolo unde bătrânii orașului să se întâlnească pentru a petrece timpul împreună.

Clubul funcționează într-o clădire a primăriei, aflată însă într-o stare avansată de degradare. Cu toate acestea, primarul Eugen Cismăneanțu susține că se vor aloca bani începând cu anul 2016 pentru reabilitarea construcției, care mai apoi să aibă o utilitate publică stabilită ulterior.

Până atunci, autoritățile locale vor investi 25.000 de lei de la bugetul local pentru punerea la punct a unui spațiu de 49 de metri pătrați, acolo unde pensionarii să își poată desfășura activitatea în condiții decente.

„S-a înființat și în orașul Bocșa un club al pensionarilor, spre rușinea noastră suntem printre ultimele administrații locale care facem acest pas. Din păcate, clubul funcționează într-o clădire care momentan este impracticabilă așa că am demarat o documentație tehnică prin care să introducem încălzirea, măcar parțial, se va face o amenajare minimă pentru început astfel ca bătrânii să aibă unde să se întâlnească în condiții decente.

Investiția ar fi de 25.000 de lei. Cu acești bani nu vom reuși să amenajăm toată clădirea, se vor amenaja cei 49 de metri pătrați, atât cât este biroul respectiv unde se vor aduna pensionarii. Este foarte important să ne gândim la ce vom face din 2016 cu acea clădire care va trebui să își găsească o utilitate publică, proiectele urmând să vină pe parcurs”, susține primarul Eugen Cismăneanțu.

Alexandra JURCA

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei