Peste 1.900 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare, plasate în carantină! Bilanțul îmbolnăvirilor a trecut de 5.200 de cazuri

carantina

Peste 1.900 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare au fost plasate în carantină la nivel național. Pe de altă parte, doar în ultimele 24 de ore au fost aplicate amenzi în valoare de peste 16 milioane de lei unor persoane care nu au respectat ordonanțele militare. La nivel național, conform Grupului de Comunicare Strategică, bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus a trecut de 5.200 de cazuri, cu peste 400 de cazuri mai multe decât ieri. În Caraș-Severin, au fost confirmate 34 de cazuri de coronavirus.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.917 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 61 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 341 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.741 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.647.253 de lei.

Până astăzi, 9 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 647 au fost declarate vindecate și externate”, se arată în comunicatul transmis de GCS.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 90
2. Arad 162
3. Argeș 32
4. Bacău 56
5. Bihor 66
6. Bistrița-Năsăud 76
7. Botoșani 106
8. Brașov 175
9. Brăila 16
10. Buzău 13
11. Caraș-Severin 34
12. Călărași 34
13. Cluj 148
14. Constanța 124
15. Covasna 62
16. Dâmbovița 28
17. Dolj 39
18. Galați 175
19. Giurgiu 46
20. Gorj 9
21. Harghita 4
22. Hunedoara 212
23. Ialomița 81
24. Iași 131
25. Ilfov 107
26. Maramureș 43
27. Mehedinți 15
28. Mureș 146
29. Neamț 202
30. Olt 12
31. Prahova 36
32. Satu Mare 28
33. Sălaj 12
34. Sibiu 90
35. Suceava 1.487
36. Teleorman 41
37. Timiș 252
38. Tulcea 11
39. Vaslui 36
40. Vâlcea 11
41. Vrancea 95
42. Mun. București 659
                                       TOTAL 5.202

Totodată, până acum, 229 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov și Mehedinți, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.586 de persoane. Alte 87.400 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.  În Caraș-Severin au putut părăsi autoizolarea 2958 de persoane. În acest moment mai există încă 1035 de persoane în autoizolare la domiciliu, dintre cei care au venit din zone ”galbene”. 341 de persoane rămân în carantină instituționalizată în locațiile stabilite în județ, fie puse la dispoziție de autoritățile administrației publice, fie în spații de tip hotelier private. 128 de persoane au ieșit din carantină.

 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 51.802 de teste.

foto: evz.ro

Karina TINCUL

 

 

 

 

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un raspuns lui Vasi Petru Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei