Peste 130 de unități de învățământ se întrec la Reșița pentru a obține titlul de „Școală europeană”!

modelmic

Peste 130 de unități de învățământ din întreaga țară se întrec săptămâna aceasta la Reșița pentru a obține titlul de „Școală europeană”. Din județul Caraș-Severin s-au înscris la competiție trei unități școlare: două licee și o grădiniță.

Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin organizează săptămâna aceasta cea de-a XVI -a ediție a Competiție Naționale „ȘCOALA EUROPEANĂ”. Concursul se adresează tuturor unităților de învățământ preuniversitar care au fost și sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale.

Lansată în 2004 ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

În competiție s-au înscris 136 de unități din întreaga țară, iar din județul Caraș-Severin participă la această competiție trei unități școlare: Grădinița cu Program Prelungit “Floarea Soarelui” Reșița, Liceul Bănățean Oțelu Roșu și Colegiul Național “Diaconovici-Tietz” Reșița.

Festivitatea de deschidere a Competiției Naționale «ȘCOALA EUROPEANĂ», va avea loc la Sala Lira a Liceului de Arte Sabin Păuța din Reșița, în ziua de marți, 2 aprilie 2019, începând cu ora 10:00. La eveniment vor participa din partea Ministerului Educației Naționale domnul Secretar de Stat Ionel-Florian LIXANDRU și doamna Inspector General Marinica STOIAN”, explică inspectorul școlar Constantin Ionuț Gârtoi.

Partenerii în cadrul evenimentului sunt: Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Municipiului Reșița, Primăria Orașului Oravița și Primăria Comunei Bozovici.

 

Karina TINCUL

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei