Peste 36.000 de elevi și preșcolari din Caraș-Severin încep de luni anul școlar, în condiții de pandemie

a

Măști chirurgicale, dezinfectant, bănci rărite, elevi mai puțini în clase, cursuri on-line, acestea sunt ingredientele începutului de an școlar 2020 – 2021 în condiții de pandemie. În Caraș-Severin sunt așteptați la cursuri 36.087 de elevi și preșcolari, confruntați cu o situație pe care nu au mai întâlnit-o nici ei, nici părinții lor.

Din cele 409 unități de învățământ din județ, doar 10 nu îndeplinesc toate cerințele impuse de legislație și nu beneficiază de autorizație sanitară de funcționare, după cum a precizat prof. Ioan Chiosa – purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin. 4 pe motivul lipsei apei potabile: Grădinița PN Milcoveni , Grădinița PN Berliște , Școala Primară și Grădinița PN din Secășeni, Școala Primară și Grădinița PN din Cârnecea; Școala Primară Ciudanovița este în reabilitare, 3 unități de învățământ au grupuri sanitare necorespunzătoare: Școala Gimnazială și Grădinița din Fizeș, Școala Primară Valea Roșie  și Școala Primară din Naidăș.

Două unități au grupuri sanitare în curte/fără apă și canalizare: Școala Primară Vrăniuț  și Grădinița PN Ticvaniu Mic. Parte din aceste probleme se vor rezolva până la începerea anului școlar, iar la celelalte sunt în derulare lucrări de modernizare aflate în diferite faze de execuție.

O altă problemă majoră iscată de pandemia de coronavirus o reprezintă cursurile on-line. Autoritățile publice locale au asigurat o parte din necesarul de tablete la debutul pandemiei pentru ca elevii fără posibilități materiale să poată participa la activitățile didactice online, fiind în continuare deschise la nevoile elevilor și cadrelor didactice (echipamente IT și conectivitate). Din necesarul de 15.431 de tablete, în perioada martie-august 2020 au fost achiziționate 1357 (din care 610 în municipiul Reșița); au mai achiziționat tablete autoritățile publice locale din Bocșa, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Oravița, Vermeș, Goruia, Văliug, Vărădia, Băuțar, Berzovia și Turnu Ruieni. Alte 24 de unități școlare se află în faza de achiziție a tabletelor, cu sprijinului autorităților publice locale și a operatorilor de telefonie mobilă cu conectivitate optimă în zonele respective, a mai precizat profesorul Chiosa.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei