Peste 4000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în Caraș-Severin

modelmic

Peste 4000 de doze de vaccin antigripal au sosit săptămâna aceasta în județul Caraș-Severin. Este vorba de o primă tranșă de vaccinuri, acestea fiind destinate personalului care lucrează în sistemul medical.

La Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a sosit de la Ministerul Sănătății prima tranșă de vaccin antigripal din acest sezon. Este vorba de 4080 de doze. Aceste vaccinuri, însă, sunt destinate într-o primă fază, celor din linia întâi a medicinei: personalul medical din unitățile spitalicești, de la unitățile sau camerele de primiri urgențe, personalul de pe ambulanță, personalul medical din ambulatorii, personalul medical de la centrele de îngrijiri speciale și de asistență socială.

Se estimează că începând cu cea de-a doua tranșă, vaccinul va ajunge la medicii de familie, care își vor vaccina pacienții de pe listele lor.

În Caraș-Severin, în urma catagrafierii realizate de DSP ar fi necesar un număr de 36.000 de doze de vaccin”, explică Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin.

Ministerul Sănătății a comandat în acest an trei milioane de doze pentru campania de vaccinare care se desfășoară în principal prin medicii de familie și în policlinici. Pot să-l primească, gratuit, persoanele din categoriile de risc, precum copiii cu vârste până în 5 ani, bătrânii, femeile gravide sau pacienții cu boli cronice.

Anul acesta, vaccinarea anti-gripală începe mai devreme, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Responsabilii speră să evite, astfel, suprapunerea celor două infecții: gripă și Covid-19.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei