Peste 5.000.000 de lei pentru drumul de la Broșteni!

dumitru ursu

Lucrările la primul tronson din drumul de la Broșteni a început deja la mijlocul acestei săptămâni, astfel că, în momentul de față o primă porțiune a fost deja betonată.

În mai puțin de trei luni, drumul din Broșteni va avea o cu totul altă înfățișare. Și asta pentru că autoritățile locale din Oravița au încheiat la sfârșitul lunii septembrie un contract de peste 5,1 milioane de lei, bani cu care să se investească în infrastructura din zona Broșteni. Până în momentul de față s-au început lucrările doar pe primul tronson, din cele trei tronsoane care urmează să fie executate.

Firma care se ocupă de șosea este SC Emiliano SRL, finalizarea completă a investiției fiind programată pentru începutul anului 2015.

„Mă bucur foarte mult pentru realizarea acestei lucrări, în ideea în care de 20 de ani toți foștii primari au promis la alegerile locale că vor reabilita acest drum. Fondurile pentru acest drum sunt de la Ministerul Dezvoltării Regionale, alocate de Guvernul Ponta! Nu este singurul aprobat de actualul guvern, atrage atenția primarul Ursu. Am primit finanțare pentru piațeta din fața teatrului Mihai Eminescu, pentru căminul cultural de la Brădișorul de Jos, căminul cultural de la Răchitova, reabilitarea interiorului Teatrului Mihai Eminescu (obiectiv turistic). De asemenea s-au primit aprobări de finanțare pentru nouainstalație de ventilare, de încălzire și pentru cazinoul din incinta aceleași clădiri Teatrul Mihai Eminescu, lucrări ce vor fi licitate și vor intra în linie dreaptă”, a explicat Dumitru Ursu, primarul Oraviței.

asfaltare drum asfaltare drum

De asemenea, în această perioadă a fost aprobată și finanțarea pentru pietruirea drumului Agadici – Brădișorul de Jos, finanțarea pentru Sala de Sport a liceului Dragalina și a terenului de sport din fața liceului amintit. Mai mult, s-au alocat și 24 de miliarde de la Guvern, care să acopere datoriile spitalului.

Alexandra JURCA

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei