Pisica cu 9 vieți

modelmic

 

Prin natura lor, pisicile sunt dotate cu dexteritate și adaptabilitate, abilități de protecție și vânătoare. Indiferent de înălțimea de la care cad, aterizează tot în picioare. Altfel spus, fac ce fac și tot o scot la capăt. Pe bune?

Cam asta e senzația pe care am avut-o ieri, după ce Camera Deputaților a aprobat cu doar 21 de voturi împotrivă, tăierea pensiilor speciale. Parlamentarii, funcționarii de rang înalt, justițiabilii, cei de la curtea de conturi, aviatorii, gata….Adio pensiilor speciale. Măi să fie, mi-am zis, puțin neîncrezător în ceea ce văd și aud. Chiar așa, să-și taie onorabilii parlamentari cașcavalul de la gură; să renunțe de bunăvoie la sume frumușele, acum la final de mandat? Ceva nu-i curat aici. Și nu e.

Populism, ipocrizie, demagogie ieftină, retragere, retrimiterea legii la comisii, motiv electoral, cetățeni de două ranguri, rupeți frăția, cataclism, sunt doar câteva din expresiile rostite în plenul ședinței de marți în Camera Deputaților. În pofida părerilor pro și contra, a dezbaterilor încinse, peste 240 de parlamentari au votat pentru anularea pensiilor speciale. Doar militarii și polițiștii nu sunt afectați de hotărârea aleșilor neamului. Dacă e să stau strâmb și să judec drept e normal ca fiecare pensie să fie calculată pe baza contributivității. Cu cât ai avut salar mai mare și reținerile au fost mai mari, iar pensia e calculată în mod egal și corect după cât ai contribuit la fondul de pensii. Teoretic, pentru că practic unii sunt mai egali decât alții.

Ce i-a mânat totuși pe deputați să aprobe tăierea pensiilor speciale, inclusiv a domniilor lor. Răspunsul e pe cât de simplu pe atât de sigur. Ultimul cuvânt îl va avea Curtea Constituțională, care e formată din magistrați de rang înalt, afectați și ei direct și imediat de efectele acestei modificări. Ce și-au spus onor deputații: facem puțin tam-tam, strigăm jos pensiile speciale, inclusiv ale noastre, dăm bine la țugulan că vin alegerile și trebuie din nou să pună ștampila, iar CCR va da aviz negativ și vom mai plimba legea prin Parlament încă un mandat. Zis și făcut, pardon, zis și votat. Judecătorii vor analiza și în mod sigur, conform jurisprudenței, vor declara legea în afara prevederilor constituționale. Să-i vezi mai apoi pe reprezentanții neamului cum se vor tângui pe la tote televiziunile; noi am vrut, dar dacă nu s-a putut… Eu am vrut să țin post, dar dacă trebuie să mănânc doar cașcaval pentru binele și bunăstarea alegătorului… ce să fac, mă sacrific.

Precum pisica, cea cu 9 vieți, așa și aleșii noștri. Fac ce fac și cad tot în picioare. Dau bine la electorat și rămân și cu pensiile speciale, propuse, mărite și votate de ei, pentru ei și pentru alte câteva categorii de privilegiați. Mai e ceva de spus? Poate un sincer și din toată inima….ZÎT!

 

 Dan AGACHE

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei