Planuri mari de dezvoltare! Reșița va avea aeroport și autostradă!

modelmic

În Strategia de Dezvoltare a Municipiului Reșița pentru perioada 2014-2020, Reșița își propune să se dezvolte integrat din punct de vedere teritorial, economic, social și educațional. Cu toate că nivelul la care se situează orașul acum nu-i face tocmai cinste, Reșița se vrea un centru urban al zonei metropolitane până în anul 2020.

Dezvoltarea avută în plan se va face prin susținerea tuturor sectoarelor Reșiței, prin sprijinirea resurselor umane, dar, în primul rând, prin dezvoltarea infrastructurii urbane, aflate la pământ în momentul de față, a rețelelor de utilități și a serviciilor de bază pentru cetățeni.

În acest sens, Primăria Municipiului Reşiţa a transmis o adresă către Consiliul Judeţean Caraş-Severin în care propune includerea în strategia de dezvoltare pentru perioada 2014-2020 a judeţului Caraş-Severin a mai multor obiective.

În primul rând, autoritățile locale doresc construirea unei autostrăzi care să facă legătura între Municipiul Reşiţa şi autostrada Nădlac-Arad-Timişoara-Lugoj-Deva-Sibiu-Piteşti, un proiect important care se încadrează în strategia TEN-T, axa rutieră prioritară 7.

După planurile municipalității, autostrada va optimiza conexiunea rutieră de-a lungul coridorului pan-european IV: spre vest cu Ungaria și celelalte state membre UE și spre est cu Bucureşti şi Constanţa-Marea Neagră. Totodată, aceasta va asigura o mai bună legătură internă între centrele regionale Arad, Timişoara, Lugoj şi Deva.

Pe lângă autostradă, se are în plan și construirea unui aeroport de mici dimensiuni în Reşiţa, cu o dotare minimă, sau a unui heliport care ar putea crea diverse facilităţi precum: bază fixă pentru serviciile unui operator aerian, sau servicii de urgenţă.

„Strategia de Dezvoltare a Municipiului Reșița pentru perioada 2014-2020 se bazează pe realizarea unor planuri integrate care, pe lângă măsurile obligatorii cu privire la infrastructură şi locuințele sociale, vor include și măsuri complementare în domeniile educației, sănătății, serviciilor sociale și ocupării forței de muncă, măsuri care să răspundă la nevoile specifice ale comunității”, explică autoritățile locale din municipiu.

Alexandra JURCA

Stiri similare

34 Comentarii

  1. Sergiu TABAN

    Stimați cititori, in numele redacției Reper 24, permiteți-mi sa va mulțumesc pentru interesul pe care il manifestați pentru Resita si totodata sa va mulțumesc pentru momentele de lectura acordate publicației noastre. Sărbători de Paști cu liniște si tihna!

    Raspunde
    1. mihai

      Dar unde este celalalt articol , cu acelasi subiect, dar scris cu alta tenta(unde cineva” deturna ” avioane)?Sau, dle Taban, ati cedat totusi presiunilor si ati dat la pace cu eroul articolului mentionat? Pacat, am crezut ca exista si cineva care sa aiba curaj sa arate cum este Resita si cine o “ajuta” sa fie asa!

      Raspunde
  2. Petru

    Ce cuminti sunteti voi “ziaristi”!!! Daca Municipiul Resita vrea sa se dezvolte il luati la misto, mai bine sa stea la colt cu mainile sus ca sa aveti subiect de glume… Decat sa ii inghesui pe resiteni ca vor sa dezvolte zona mai bine aminteai de aeroportul transformat in pista de biciclete … sau nu ai voie sa amintesti de investitia de langa Caransebes?

    Raspunde
  3. Petre

    Ce aeroport sau heliport … de astea n-avem nevoie. Mai bine sa faca un port pe Barzava ca sa acostese transatlanticele si pe la noi.

    “Independentul” a aflat ca la anul sunt alegeri si mai vrea un mandat asa ca arunca “proiecte” fanteziste cum a fost si amenajarea unui complex de sport şi agrement pe Delul Golului …cu telecabina si toaate cele … doar drumul de acces pana sus pe platou l-au uitat din fantezistul proiect pentru ca in mareata lui viziune materiale de constructie le transporta cu telecabina si pana se face telecabina se pot transporta cu elicopterul ca e mai ieftin si nu plateste din buzunarul propriu si personal. (acum astept linistit injuraturile de rigoare de la cei 12000 de postaci virtuali ai independentului)

    Raspunde
    1. dorin

      . Stai linistit ca nu te injura nimeni domn Petrica. Proiectul de care aminteai este unul fezabil , doar ca se incearca gasirea unei finantari. Propune te rog un proiect unul singur, sau chiar o idee de modernizare a Resitei care sa se inscrie in liniile bugetare existente. In loc sa critici mai bine vino cu ceva concret

      Raspunde
      1. aurel

        Exista unii care s-au bătut cu pumnii în piept ca ei pot și fac și aduc. Nu cred ca e treaba noastră sa propunem, treaba noastră e sa muncim și sa plătim taxe a altora e sa identifice oportunități finantabile sau soluții pentru finanțare. Dar când te ocupi doar de joc ști cum e…..cand bați pasul pe loc nu reușești decât sa ridici praful și Resita e deja cam plina de praf.

        Raspunde
      2. Hota

        Baaa pupincuristuleee ce a facut hotu asta care a candidat independent si el era pana in gat in PSD bagat????maaa nu va este teama ca aj DNA si la voi acasa???? Hotiilor auzi la el Autobanda sa fac dracu drumurile ca sunt praf in resita…nu borduri cu hotu ala de Armasu, Crina auzi la el viceprimar baaaa va ia dracu curand neghiobiilor…va promit eu!!! Lasa ca vedeti dragi cetateni curand vila lui de la timisoara care a reusit sa si o faca din salaru de primar… Va trebuii mai bine sa construiti o puscarie sa fiti aproape la vizita decat autostrazi si minciuni poate poate mai prinzi ciolanu!!!

        Raspunde
  4. ANTI STEPANESCU

    1 aprilie a trecut,avem drumuri inglodate in noroi in cartierele orasului,in 2015 nu avem inca apa curenta si canalizare ,avem spitale de toata jena (focare de infectie) etc. Sa nu mai manance excremente ca-i pute gura si oricum nu are credibilitate !Fa-ti valiza ,vine vara cu ploi si sa vezi ce inundatii vor fi ,poate va aia apa de data asta !!!

    Raspunde
    1. dorin

      Se simte ca esti o sluga portocalie care abia astepta sa se infrupte din nou din banii resitenilor. Nu ne mai lasam prostiti de mafioti de doi lei. Inainte sa vina apa o sa vina DNA peste voi, lipitorilor

      Raspunde
      1. nasu vostru hotilor

        De ce nu il intrebi tu pe sefutul tau incolor de certificatele verzi de la CET, si las-o asa cu DNA-ul, ca raspune pana la urma si STEPANESCU pentru aceste certificate………………………

        Raspunde
  5. Fane Trolău

    Bine ca macar au apucat sa anunte inainte, altfel cine stie, riscam sa mergem la piata si sa ne trezim in vreun aeroport. Probabil ca-n scurt timp urmeaza si circuitul de Formula 1, portul pe Birzava si Centrul de Cercetare si Dezvoltare Spatiala de unde se vor lansa primii resiteni spre Marte.

    Raspunde
    1. Claude

      E vorba de dezvoltarea turismului inter-planetar…In acest sens se poate folosi zona industriala Valea Terovei ce ofera un peisaj selenar, pentru a obisnui turistii cu imaginea destinatiilor turistice. Fantezii bolnave…

      Raspunde
      1. Leo

        “cum Resita va avea autostrada si se va dezvolta armonios”. Din ce carti citesti? Ai filmul rupt. Resita se va dezvolta armonios ca in perioada 2000-2014, ca sa nu vorbim de dezvoltarea din 1990-2000.

        Raspunde
      2. Fane Trolău

        Adevarul e ca dupa pistele de biciclete un aeroport ar fi urmatorul pas pentru o dezvoltare armonioasa.

        Acuma nu stiu, pista aeroportului s-ar putea sa fie totusi un pic mai complicat de realizat decat niste simple dungi pe asfalt, dar un prim pas in sensul asta s-a facut totusi cu beculetele alea din zona Victoria. Cand am trecut pe acolo chiar m-au dus cu gandul la un aeroport.

        Raspunde
      3. Fane Trolău

        @Rafa

        Pai da, dar Marte isi va schimba probabil denumirea in Mica Resita sau ceva de genu’, va fi un fel de cartier marginas, cum e Calnic acum. Noul Calnic, na.

        Raspunde
  6. MariuS

    Mi se pare ca primarul a inceput sa viseze la comisioane grasute din lucrari de anvergura gen autostrada, helioport, nu ii mai ajunge cat face cu fierul vechi din tevile de caldura.
    Mai bine ar hotara ceva in legatura cu linia de tramvai, ori cumpara tramvaie si diversifica transportul in comun, ori scoate liniile si repara asfaltul.
    Orice comunitate are nevoie de locuri de munca, pentru a se dezvolta. Ce se mai aude de parcurile industriale de la km8, sau valea terovei? Daca nu sunt in stare sa aduca fabrici la Resita, sa faca macar drumurile pana la Caransebes, Lugoj, Timisoara expres sa ajunga autobuzele cu muncitori mai repede la destinatie.
    Oricum, odata cu regionalizarea Romaniei, Resita va deveni un fel de comuna unde lumea opreste pt aprovizionare in drumul spre Semenic, sau unde (datorita nr mare de locuinte goale) e mai rentabil sa locuiesti si sa faci naveta intr-unul din cele 3 orase decat sa platesti chirie supraevaluata acolo. Evident asta inseamna si ca, cele 3orase se vor dezvolta in timp ce Resita devine doar un apendice.

    Raspunde
  7. ghita

    Remarc ca nu e articol despre Resits in care sa nu sara 2-3 sa critice..pai cum sa progresam? Totul incepe cu o idee. E normsl sa se ceara asa ceva doar vb de o strategie pana in 2020.

    Raspunde
  8. ghita

    Resita are nevoie ca in strategia judetui, Frunzavarde in sfarsit sa treaca racord la AUTOSTRADA si AEROPORT.Destul sunt resitenii aburiti cu investitori si turisti de 25 de ani…de aceiasi care tot fac proiecte , ce nu exista:Resita Alpina-Semenic, Drumuri, Porturi, Vama Socol etc

    Raspunde
  9. nicu

    Intreb si eu…… oare de ce strategia judetului pentru 2014-2020 se face abia la jumatatea anului 2015? Ce e rau in a incerca sa gasesti sprijin in realizarea a doua proiecte mari- autostrada si aeroport/heliport. Altii au avut proiecte pe care nu credeau nici ei ca le pot realiza ()

    Raspunde
    1. nasu vostru hotilor

      Nu face STEPANESCU strategia judetului, la nivelul asta este facuta. Culuarele pe care o buna parte dintre caraseni vor urca pe autostrada sunt urmatoarele: Comoraste-Fizes-Berzovia-Vermes……………. care azi nu este un drum modern (pana in 2020 va fi modernizat 100% pentru ca este cuprins) si Resita-Lugoj care azi este in stare buna putem spune.

      Raspunde
  10. nicu

    Nu vad sa spuneti nimic de proiectele nerealizate ale judetului sau ale celorlalte comunitati sau despre cat de viabile au fost ele la momentul respectiv. Si mai vreau sa spun un singur lucru : fabricile de langa Caransebes nu apartin de acel oras ci de comuna BUCHIN, chiar daca protejatul presei carasene incearca cu disperare sa le treaca la acel oras.

    Raspunde
  11. Romeo

    O autostrada si un heliport ar fi obiective importante in dezvoltarea economica pe termen lung a municipiului, care ar putea aduce beneficii resitenilor si, de ce nu, chiar carasenilor. Sunt doar niste propuneri care n-ar fi rau sa fie luate in considerare de mai marii judetului. Dar, aici, orice initiativa e retezata din fasa si mai ales daca apartine primariei Resita, imediat apar postacii defaimatori. Resita are nevoie de oameni care sa depuna eforturi sustinute, nu de carcotasi care asteapta mereu la cotitura sa puna piedica.

    Raspunde
    1. nasu vostru hotilor

      inainte sa faca heliport si … ar putea sa faca macar reparatiile cum trebuie la calea de rulare. adica, pentru ca stratu de asfalt vechi sau cel frezat sa faca priza buna, trebuie aplicata o emulsie bituminoasa si aceasta pulverizata pe toata suprafata, nu aruncata pe ici pe colo din cancioc sau o sticla legata de un bat. aceasta operatie va dubla cu siguranta durata de viata a reparatiei. te rog sa ii transmiti acest mesaj primarului tau drag si dupa mai vb.
      nu te vor costa nimic aceste sfaturi, dar urmarite cu atentie de voi sefutiiiiii si puse in practica, vom profita toti cetatenii resitei…

      Raspunde
  12. Razvan

    Ha ha ha!
    Ce glumă bună!
    Țin minte că în anii trecuți se zvonea că se va face Bârzava navigabilă sau metrou în Reşiţa și toate acestea tot prin preajma lui 1 Aprilie.
    Nice! ;)

    Raspunde
  13. Ovidiu

    Resita are nevoie ca in stratregia judetului, Frunzaverde in sfarsit sa treaca racord la AUTOSTRADA si AEROPORT.Destul sunt resitenii aburiti cu investitori si turisti de 25 ani ……de aceiasi care tot fac proiecte, ce nu exista ;Resita-Alpina -Semenic, Drumuri, Porturi, Vama Socol, etc

    Raspunde
  14. Leo

    Eu cred ca glumele de 1 aprilie ar trebui spuse doar pe 1 aprilie. D-nul primar viseaza autostrazi, dar nu vede gropile de pe drumurile orasului. Dupa ani de zile in care a uitat ca are un drum de centura (sa-l numim asa) impracticabil a pus angajatii sa plombeze unele gropi. As vrea sa-i adresati d-nului primar niste intrebari: Care a fost criteriul de selectie a gropilor care trebuiesc plombate? De ce nu se acorda importanta acestui drum? De ce nici un primar nu acorda importanta acestui drum care totusi scurteaza la jumatate distanta in km si timp necesara traversarii orasului de la un capat la celalalt?
    Vorbiti de dezvoltare in perioada 2014-2020? Visati cai verzi pe pereti, autostrazi si aeroporturi si nu ati fost in stare sa atrageti fonduri pentru un drum amarat de 15 km care daca ar fi reabilitat ar avea o multitudine de beneficii cum ar fi descongestionarea unei parti din traficul de pe soseaua care trece prin centrul orasului prin faptul ca o parte din cetatenii care vor sa ajunga in cealalta parte a orasului ar economisi timp si carburant; ar putea ajuta turistii sa poata ocoli traficul din centrul Resitei si sa ajunga mai repede la obiectivele turistice Semenic, Valiug, Secu etc.
    Cam asa sta treaba cu administratia locala. Facem MasterPlan-uri asa cum au fost ele facute si pana in 2014.

    Raspunde
  15. Sergiu

    Ar fi bine sa va concentrati pe problemele existente in Resita! Cum ar fi: drumurile, zona triaj este fara apa (desi promisiunea exista de cel putin 2 ani!), locuri de munca sunt aproape inexistente! (cat mai resista UCMR? Dupa ce se vor inchide toate, oamenii unde vor lucra? La aeroport???), zonele turistice de pe langa Resita lasa de dorit! (acolo ar trebui sa mearga investitiile nu in autostrazi!), angajati personal calificat pentru curatenie! (Cosurile de gunoi sunt intotdeauna pline! Puneti mai multe, sau macar goliti-le pe cele existente… nu pot sa cred cat de incapabili sunteti sa goliti cosurile de gunoi dintr-un oras atat de mic!), centrul este intr-o stare deplorabila(nu va mai bateti joc de centrul ala, ar trebui sa fie o zona frumoasa unde poti sa te plimbi fara sa iti fie frica de faptul ca s-ar putea sa te impiedici de porcariile alea care se desprind… nici nu stiu cum sa le zic altcumva, ah, da… MIZERII.

    Multumesc pt atentie, nu mai visati la cai verzi pe pereti, investiti banii in modernizare/reparare, creati locuri noi de munca, construiti hale de productie! Investiti in TURISM si infrastructura! Noi nu avem nevoie de vrajeli, avem nevoie de fapte!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei