Podul de la Palatul Cultural din Reșița, pavat cu piatră cubică! „I-am rugat să încerce să dinamizeze lucrările”

 

pod cultural

Podul de la Palatul Cultural din centrul municipiului Reșița va fi pavat cu piatră cubică, anunță primarul Reșiței, Ioan Popa. Lucrările la podul sudat din zona centrală a municipiului au început în urmă cu aproape un an de zile și cu toate că par să avanseze destul de greu, edilul susține că este vorba de o muncă migăloasă, nu întotdeauna vizibilă pentru cetățeni, dar că proiectul de reabilitare al podului va fi finalizat în perioada următoare.

„Ei au un termen destul de larg acolo, noi i-am rugat să încerce să dinamizeze lucrările și avem promisiunea firmei Hidroconstrucția, pentru că ei lucrează acest pod , că fac tot ce le stă în putință astfel încât într-o perioadă cât mai scurtă de timp să finalizeze acolo, pentru că este un disconfort.

Sunt niște lucrări pe care dumneavoastră nu le vedeți ca cetățeni în mod curent. S-au relocat țevi de apă, magistrale de apă, țevi de gaz, s-au făcut subtraversări pe sub Bârzava. S-a ridicat podul metalic cu totul de pe postamentul lui de beton și au fost făcute niște lucrări la partea metalică de jos pentru că are o vechime destul de mare, aproape 100 de ani și metalul de acolo a fost afectat de intemperii și au trebuit să facem niște tratamente la tot metalul acesta. După aceea s-a făcut sablare, vopsire în câmp electrostatic. Este un monument de artă și nu poate fi pur și simplu lucrat într-o viteză foarte mare. Sunt lucrări care trebuie făcute cu minuțiozitate. Urmează să punem un pavaj de piatră cubică pe pod și pe laterale sunt niște parapeți, la fel niște pavaje de piatră naturală”, a explicat recent edilul reșițean.

Proiectul de reabilitare a podului sudat din centrul orașului sau a podului de la vamă, cum era cunoscut pe vremuri, este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală și are o valoare de aproximativ 900.000 de lei.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

8 Comentarii

  1. Paul

    Mă bucur mult că se mișcă lucrurile și la Reșița. La modul realist, nu cred că Reșița va deveni un oraș-magnet cum e București, Timișoara sau Cluj dar poate fi un oraș din care să nu mai fi nevoit să pleci și în care îți face plăcere să trăiești.

    Raspunde
    1. Carina

      Pare ca nu locuiti in Resita. Lucrurile nu se misca. Sunt multe promisiuni si multe articole platitie de administratie pentru a da impresia ca lucrurile se misca. Atat. Resita e acelasi oras mizerabil si necivilizat pe care il stiti. Plus una-doua jardiniere noi si cateva strazi asfaltate.

  2. DuaLipa

    „D-na” Carina – chiar, nu se mișcă lucrurile? Doar promisiuni? Două jardiniere?
    Centrul civic, străzile din Luncă, semnele rutiere cu iluminat LED la trecerile de pietoni (despre care nu am citit nimic de „laudă”!), parcările din Lunca Bârzavei, terenurile de sport?
    Culcă-te la loc!

    Raspunde
  3. DuaLipa

    Da, d-le Ungureanu, aveți dreptate, și mai sunt stâlpi unde nu se înlocuiesc sursele de lumină, dar există un proiect pentru schimbarea totală a iluminatului stradal în municipiu.
    Și nu – Carina – nici eu nu sunt plătit de nimeni, sunt doar realist.
    Punct!

    Raspunde
  4. Toader

    Ce-ar fi,draga CARI(CI)NA ,sa te…MUTI din oras daca nu te simti bine aici?Ar fi…MORMIDABIL ! Poate asa Resita nu mai este asa de*mizerabil si necivilizat*,adaug eu-si cu multi tampiti in el-!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei