Poligon nou de trageri cu arma, în Caransebeș

arma

La Caransebeș a fost inaugurat recent un poligon de tragere destinat angajaților instituțiilor statului, vânătorilor și pasionaților de tir.

Dacă până acum, polițiștii, jandarmii și vânătorii de pe Valea Bistrei și din zona Caransebeș nu aveau amenajat un teren cu o asemenea destinaţie, fiind obligați să se deplaseze la Reșița sau în alte orașe din Timiș pentru a efectua sesiunile de trageri, de-acum ședinţele de trageri în poligon se pot desfăşura contra-cost în cartierul Teiuș, pe strada Corneliu Baba, nr. 33.

Despre investiția realizată la Caransebeș și adresabilitatea acesteia ne-a vorbit Ioan Pop, administratorul noului poligon din cartierul Teiuș:

Firma mea se ocupă de cursuri de instruire în domeniul armelor și munițiilor și cursuri de agent de securitate și era necesar un poligon de tragere. Investiția am început-o în 2016 și a mers foarte greu pentru că întâmpini o grămadă de piedici, e un obiectiv important și îți trebuie avize de la mediu, de la poliție, de la FRT, dar, până la urmă, în 2019 am obținut toate avizele”.

tir

În noul poligon de la Caransebeș se poate trage cu diverse tipuri de arme, de la pistolul de calibru 4,5 mm, până la pușca automată cu calibru 7,62 mm, noul obiectiv asigurând toate condițiile de tragere, atât pentru vânătoare, cât și pentru firmele de pază sau instituțiile statului care doresc să tragă într-un poligon.

Sunt solicitări și din partea poliției, care nu aveau poligon, a jandarmilor care se duceau la Reșița să tragă pentru că nu era un poligon autorizat în tot județul, vin de la firmele de pază și poate veni orice persoană fizică care a depășit 14 ani. Sunt 2 instructori autorizați în poligon”, a mai declarat administratorul noului poligon.

Cursurile de instruire pe linie de arme și muniție conform Legii 295/2004, însumează 80 de ore de pregătire, din care în fiecare săptămână este o tragere. Un astfel de curs costă 500 de lei, iar tragerile costă 200 de lei.

tir 1

 

Elena FRANȚ

 

 

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei