Polițistul moare și guvernantul se piaptănă

modelmic

Că nu trece un an și mai moare un polițist înjunghiat, nu mai miră pe nimeni. Crima din gara Burdujeni a făcut înconjurul țării și, inevitabil, în presă, pe rețelele de socializare au apărut comentarii, filmulețe,toate în sprijinul unui om al legii mort la datorie. Împrejurările în care a fost ucis polițistul nu dau loc de interpretări, psihopatul ăla nu a ucis un polițist, a ucis uniforma de poliție, sistemul în sine a ucis polițistul! Ar trebui acum măturați din funcții comandanții polițistului, de la șeful de inspectorat, până la șeful Poliției din cadrul transportului feroviar. Sigur, la noi nu se va întâmpla acest lucru, ancheta care va urma, ca întotdeauna, îl va scoate vinovat tot pe polițist, că nu a acționat cu tact, că nu a folosit mijloacele din dotare, etc., lucruri cu care polițistul din stradă este obișnuit.

Tot în acest an , alți doi psihopați au înjunghiat un polițist în sediul Postului de Poliție, în Maramureș ! Crimă despre care s-a făcut vâlvă la început , apoi nu mi-a mai fost scârbă decât de scuzele și condoleanțele șefei IPJ Maramureș ! Numai că fătuța asta n-a demisionat nici în ruptul capului !…O alta polițistă este ținta unui tembel cu mopedul, care tembel a intrat în omul legii fără drept de apel ! Vreun punct de vedere în presă nu am văzut de la mai marii IPJ Prahova.

Și toate cazurile acestea sunt recente. Nu mai vorbim de polițiștii care au căzut la datorie de ceva ani încoace , cazuri despre care s-a vorbit puțin, s-a scris și mai puțin, iar uitarea, așa cum e ea, s-a așternut fără milă! Numai că polițiștii nu uită ! Nu îl uită pe Dulău, polițistul care a fost luat pe capotă de un turc imbecil și, în final, turcul a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Slabă consolare pentru familia polițistului și pentru polițistul operativ….Nu îl uită pe Gigină, polițistul sacrificat pentru deplasările lui „Gabi Statul de drept”. Opinia publică l-a uitat deja pe polițistul ăla care stă în comă de ceva ani, după ce, într-un club, a fost altoit fără milă cu o sticlă în cap !….

Sau l-ați uitat deja pe Sașa Disici, polițistul care a plecat în urmărirea unor infractori în Timiș, a tras după ei cu pistolul pe care îl avea în dotare la vremea aia, Carpațiul ăla care trăgea după colț, timp în care în polițist se trăgea cu pistolul mitraliera ? Și atunci s-a făcut atâta caz de oamenii de la vârful MAI, că vor schimba pistoalele, că vor schimba legea, tra-la-la….Nu s-a făcut nimic….

Ba da, s-a făcut, s-a stabilit că pensia polițistului este specială, nesimțită, polițiștii au plecat pe capete din sistem, tanti Carmen Dan lăcrimează odată cu familia polițistului ucis la Burdujeni, crima asta mai ține capetele de afiș din presă c îteva zile, liderii sindicali dau din gură numai în presă, că protestele nu-și au rostul atâta vreme cât unii lideri de sindicat sunt marionete…..

În acest timp familiile eroilor polițiști căzuți plâng și nu cer nimic de la nimeni ! Nici măcar dreptate, convinși fiind că nu au de la cine cere acest lucru…… În cazul Burdujeni, ia să vedem acum, cine are coloană vertebrală să demisioneze ?

Vă pup brusc!

 

Adi NICA

Stiri similare

2 Comentarii

  1. zero

    Problema este ca psihopati periculosi, lasati in stare de libertate si fara medicatie adecvata pot ajunge pe strada.
    Dar si la varf in institutiile publice, prin fantasticul nostru sistem electoral.
    Daca politistul nu se poate apara, ce sa faca omul de rand?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei