Popa face front comun cu un alt primar din țară și refuză pensia specială

modelmic

Primarul Reșiței, Ioan Popa, și-a câștigat ceva susținători după ce a anunțat public că refuză pensia specială acordată conform noului Cod Administrativ, aleșilor din administrația locală și județeană. Decizia edilului șef a fost întărită printr-un act notariat pe care l-a semnat ieri. Felicitările și aprecierile pe care le-a stârnit hotărârea, numită curajoasă de către noii sau mai vechii simpatizanți, a mers până la sugestia unora de „clonare” a lui Popa, pentru că nu mulți primari au avut până în acest moment această inițiativă.

În luna iulie, primarul orașului Ulmeni, Lucian Morar, a fost primul care a renunțat la pensia specială ce ar fi trebuit sa îi revină conform noului Cod Administrativ, semnând o declarație notarială în acest sens. El spera să fie urmat și de alți aleși, pe care îi îndeamna să facă front comun și să lupte împotriva „acestui abuz”. Iată că exemplul i-a fost urmat de edilul Reșiței.

Într-o societate în care avem deficiențe în mai toate domeniile, politicienii găsesc de cuviință să-și acorde avantaje. Unul dintre acestea este pensia specială pentru aleșii locali (primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene). În calitate de primar, familiarizat cu problemele sociale ale comunității, am decis să renunț, prin act notarial, la pensia specială făcută cadou de o clasă politică iresponsabilă”, declară primarul Popa.

Conform Codului Administrativ, pensiile speciale vor fi acordate de la 1 ianuarie 2020, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe raza căreia alesul local și-a desfășurat activitatea. Măsura se aplică pentru toate persoanele care au ocupat, la un moment dat, una dintre funcțiile administrative.

70784159_2441092002593132_1675651034921304064_n

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei