Popa vrea pistă de biciclete până la Secu! A fost aprobat și studiul de fezabilitate pentru proiectul de alimentare cu apă a stațiunii!

modelmic

Consilierii locali reșițeni au votat recent un proiect de hotărâre prin care aprobau studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, precum și asigurarea accesului nemonitorizat în zona stațiunii turistice de interes local Secu”. Pentru realizarea acestuia este nevoie de peste 18 milioane de lei, administrația locală reșițeană încercând în prezent să găsească o sursă de finanțare.

Proiectul este unul complex și cuprinde: extinderea rețelei de alimentare cu apă și a rețelei de canalizare menajeră pentru zona stațiunii Secu, realizarea de piste de biciclete spre stațiune (având în vedere că traficul pe două roți este destul de intens în zonă și într-o continuă creștere), introducerea unui tub de protecție pentru cablurile electrice, de iluminat, internet, telefonie pentru zona stațiunii.

„La Secu am făcut, împreună cu Institutul Hidrotehnic din Timişoara, un studiu de fezabilitate, pe care l-am avizat acum împreună cu colegii noștri, de apă-canal. Ce presupune asta? Presupune că în zona de amonte a drumului, partea dinspre deal, vom veni cu o săpătură de circa 2 metri-2,5 metri lăţime, unde vom introduce țevile de canalizare şi țevile de apă. Canalizarea va fi una care va lucra pe presiune, deci nu va fi acea canalizare clasică cu cămine. Va fi o canalizare care va lucra cu pompe. Este un traseu lung şi sinuos şi nu are cădere în toate zonele și apa o duce de jos în sus, o ducem din Reșita,  apă tratată, tot pe nişte conducte, undeva la 100 cred, astfel încât zona Secu să aibă apă potabilă şi în acelaşi timp să rezolvăm şi partea canalizării, care astăzi este în aer. Acum fiecare gestionează acolo cum poate. De aceea, noi nici nu am insistat pe dezvoltarea turistică a zonei pentru că ştiam că orice aglomerare de oameni creează probleme de canalizare.

Nu știm încă sigur cum vom finanța proiectul, este posibil să se redeschidă axa de turism la nivelul ADR -ului, avem informaţii că au rămas bani din anii trecuţi şi dacă se redeschide, avem studiul de fezabilitate gata să-l introducem”, explică primarul Ioan Popa.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Marius

    Si noi vrem al primar.Asta numa viseaza la cai verzi pe pereti.Face studii de fezabilitate ca aici pot fi furati bani.Dupa 2 ani alea expira si le repeta ,El in loc sa-si bata capul cum sa modernizeze drumurile in oras si sa le asfalteze isi povesteste fanteziile incercand sa bage bani unde are el si oamenii lui ,interese

    Raspunde
  2. Costa

    Strada Carpati din Resita NU are asfalt si nici trotuar dupa ce incompetentii cu programul ISPA au spart strada si au inlocuit teava de apa.Strada Tiglariei fost distrusa tot cu aceeasi ocazie.
    Dar na,e mai importanta pista de biciclete catre Secu.Poate o si leaga de Nadrag “premarele” nostru !
    Mai astept sa faca 10. poduri de sticla peste Barzava si tiroliana de la Valiug direct pe blocul nr 36 de pe Pta 1 Decembrie 1918…
    Cat il mai suporta pamantul oare ?

    Raspunde
  3. zero

    “De aceea, noi nici nu am insistat pe dezvoltarea turistică a zonei …
    Nu știm încă sigur cum vom finanța proiectul …”

    Daca ii trebuiau doar cata taitei spre unele buzunare … a cerut “acoperire” la ilegalitatile proprio si de la consiliul local.
    Ca de obicei. Culmea e ca a si primit ilegal (anti constitutional) aprobare fara a exista o sursa de finantare.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei