Portul popular bănățean reînvie! Cele mai valoroase piese vestimentare din secolul XIX vor fi expuse astăzi la Caransebeș!

modelmic

 

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș vernisează astăzi, începând cu ora 12:00, expoziția „Costume tradiționale din Banatul de câmpie de la sfârșit de secol XIX – început de secol XX”.

Evenimentul este realizat în colaborare cu Muzeul Satului Bănățean Timișoara și Consiliul Județean Caraș-Severin și îi invită pe curioși să pășească în lumea brodată a veșmintelor bănățene istorice.

Frumoasele veşminte vor putea fi admirate în perioada 15 septembrie – 31 octombrie anul curent. Piesele expuse reprezintă ansambluri vestimentare tradiționale de la sfârşitul secolului al XIX -lea şi până în prima jumătate a secolului al XX -lea.

Costumele populare vor fi prezentate de Marius Matei, muzeograf în cadrul Muzeul Satului Bănățean Timișoara și Carmen Maria Neumann, muzeograf din cadrul instituției cărășene de cultură.

„Scopul acestei acțiuni este conturarea unei sfere de comunicare între publicul larg şi specialiştii din domeniu precum şi promovarea valorilor satului românesc de altădată. Această manifestare completează calendarul de activităţi aferent anului 2015”, explică reprezentanții muzeului din Caransebeș.

Intrarea la eveniment este liberă, anunță organizatorii.

 

Alexandra JURCA

Foto: banaterra.ro

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei