Prefectul Gâfu: „Doar cu ajutorul Uniunii Europene vom putea şlefui acest diamant al turismului, judeţul Caraş-Severin”!

g

Prefectul județului, Cristian Gâfu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei, în care, printre altele, a subliniat aprecierea pe care România o arată sistemului de valori european. Ziua de 9 mai are o triplă semnificație pentru România, Ziua Independenței, când România devine stat independent, Ziua Victoriei, care marchează victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste și Ziua Europei.

„În primul rând, trebuie să ne gândim că pe 9 mai, de Ziua Europei, sărbătorim pacea şi unitatea pe continentul nostru. De la aceste concepte privim viitorul, cu gândul la o dezvoltare durabilă şi simbiotică a tuturor ţărilor membre şi partenere ale Uniunii Europene. Marcăm, tot astăzi, Ziua Victoriei Coaliţiei Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, care a însemnat o nouă etapă în istoria lumii şi care a deschis, practic, drumul către o Europă unită. Şi să nu uităm că tot pe 9 mai aniversăm 143 de ani de la proclamarea independenţei de Stat a României, zi în care Kogâlniceanu a declarat că nu mai depindem de Înalta Poartă şi primul lucru pe care l-a făcut, a fost să dea asigurări că România va căuta recunoaşterea de către Europa a acestei stări de fapt. Încă de atunci, ţara noastră a privit către apus şi şi-a afirmat clar intenţia şi aprecierea faţă de sistemul european de valori”, a transmis prefectul județului.

96423323_2694217517523387_589146475083071488_n

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a vorbit și despre importanța sprijinului venit din partea Europei în dezvoltarea județului.

„În Caraş-Severin a existat întotdeauna un conglomerat etnico-cultural, unde românii, maghiarii, germanii, sârbii, lipovenii, slovacii şi alte etnii au convieţuit în pace şi bună înţelegere, creând astfel premisele apartenenţei la marea familie europeană.
Realitatea actuală ne indică în mod categoric că doar prin programe europene, cu ajutor financiar şi beneficiind de know-how-ul european putem aduce judeţul acolo unde îi este locul. Este singura variantă pentru dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor şi pentru atragerea investitorilor. Doar prin intermediul şi cu ajutorul Uniunii Europene vom putea şlefui acest diamant al turismului, care este judeţul Caraş-Severin.

 

Unitatea Europei s-a văzut şi în contextul pandemiei actuale. Colaborarea între ţările membre a fost exemplară. Pe lângă ajutoarele materiale, au fost medici care s-au deplasat în zonele cele mai afectate ale continentului, pentru a oferi o mână de ajutor, aici avem exemplul local dat de Ema Pascal, medic la secţia ATI a SJU Reşiţa, care a plecat să facă voluntariat în Italia în cea mai grea perioadă pe care a traversat-o acest popor. Acest gest este chintesenţa spiritului European, anume că la greu suntem uniţi şi ne ajutăm între noi, iar Europa a arătat lumii că pe acest continent trăieşte o adevărată familie”, a declarat Cristian Gâfu.

La final, prefectul județului, Cristian Gâfu a transmis gândurile sale bune tuturor europenilor, dar și etnicilor care viețuiesc în Caraș-Severin.
„Vreau să transmit un gând de pace şi multă sănătate tuturor europenilor, precum şi acestei entităţi politico-economico-culturale, care este Uniunea Europeană şi sper ca pe viitor această mare şi frumoasă familie să-şi sporească numărul, până când toate naţiunile continentului vor fi sub acelaşi steag.
La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, România! La mulţi ani, Caraş-Severin!”

 

Lorena POENARU

Stiri similare

2 Comentarii

  1. imoGen

    “sistemului de valori european” – s-a văzut acest sistem de valori în timpul perioadei cu coronavirus.
    “Unitatea Europei s-a văzut şi în contextul pandemiei actuale” – probabil Gâfu s-a uitat la alte știri sau la alte televiziuni cu siguranță.

    Să adopte prefectul acest sistem de valori la el acasă și să nu mai dea sfaturi la alții

    Raspunde
  2. zero

    Prefectul Gâfu: „Doar cu ajutorul Uniunii Europene vom putea şlefui acest diamant al turismului, judeţul Caraş-Severin”!

    Dar cu nisipul rezultat după “şlefuirea” judeţului, ce facem?
    Gâfâim tot sub povară liberală?
    .

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei