Prefectul Gâfu și directorul DRDP, prezenți la recepția lucrărilor de pe DN 68!

drum

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara derulează operaţiuni de întreţinere periodică pe DN 68 Oțelu Roșu – Bucova, În continuarea  lucrărilor de întreţinere a drumurilor naţionale din judeţul Caraș-Severin.

Se fac lucrări de așternere covor asfaltic pe următoarele sectoare:

Km 21+490 – km 26, intersecția Poiana Mărului – Zăvoi;

Km 32+33+780 – Valea Bistrei;

km 43-44+700 – Bucova – limită de județ Hunedoara.

Contractul, în valoare  totală de 6.278.501 lei,  a fost semnat pentru 59.000 mp covor asfaltic BA16, în lungime totală de 22,8 km, cu frezare, grosimea covorului asfaltic fiind de 4 cm, urmând a se aplica marcaje rutiere speciale pe 3.150 mp.

În momentul de faţă, lucrarea, începută în 19.10.2020, este  realizată în proporţie de circa 30% şi  se estimează că va fi finalizată în circa 2 săptămâni,  în funcție de condițiile meteo.

Prefectul  judeţului, Cristian Gâfu, împreună cu  directorul DRDP Timișoara, Horațiu Simion, vor fi prezenţi  la recepţia lucrărilor pentru  a se asigura  că  au fost respectate toate  prevederile contractuale  şi normele de calitate.

122099925_2843558202589317_5364591335830657195_o

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei