Prefectul Lupu i-a amenințat cu controale pe cei de la drumuri și i-a certat în plen pe reprezentanții ENEL

lupu

Prefectul județului, Matei Lupu, a convocat astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență la care au participat și primarii unităților administrativ teritoriale din Caraș-Severin.

Dacă până acum temperaturile în județ au fost mai apropiate celor de toamnă decât specifice iernii, se pare că după cum anunță meteorologii vom avea parte și de iarnă în toată puterea cuvântului, cu temperaturi scăzute și zăpadă.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a afirmat că va face controale la cei de la drumuri, pentru a se convinge că responsabilii cu deszăpezirea sunt pregătiți să facă față capriciilor sezonului rece și în județ nu vor mai fi drumuri blocate, mai ales în zona de munte.

În vizorul prefectului a intrat operatorul economic Help Trans care ar fi trebuit să intervină pe un drum județean unde ar fi fost probleme cu poleiul, situație sesizată chiar de primarul din comună, Nicolae Tismănaru: „La Gârnic, pe DJ 571 A, ieri noapte a nins, am avut polei, nu a fost deszăpezit de cei de la Drumuri Județene. Am avut întârziere la copii la școală. Dimineața la 7:00 trebuiau să plece copiii la școală”. Situația prezentată l-a nemulțumit pe prefectul Lupu care a promis controale peste tot.

Dacă operatorii responsabili cu deszăpezirea se vor trezi cu controale, reprezentanții ENEL prezenți azi la ședință au fost apostrofați în plen de către prefect, având în vedere că în fiecare iarnă în mai multe localități din județ au existat probleme cu întreruperile de curent din cauza vremii: „Veșnic am avut probleme. Vă rog din suflet să vă pregătiți pentru situațiile critice, să pregătiți generatoare, să pregătiți ce vreți dumneavoastră, dar să nu mai avem discuții că stăm o săptămână și nu avem curent într-o localitate. Vă rog să vă faceți un program și să ni-l prezentați exact! Poate reușim și pe munte să mai îmbunătățim câte ceva”, a spus Matei Lupu.

Prefectul a cerut edililor și asigurarea permanenței la primării, monitorizarea căilor rutiere și asigurarea intervenției operative, dar și pregătirea unor spații pentru cazarea persoanelor surprinse în trafic, de către primării, mai ales în comune, în cazul în care drumurile se vor închide. O altă măsură propusă de prefectul Lupu a fost asigurarea cu tehnică de intervenție și material antiderapant, combustibil pentru utilaje,  de către cei responsabili cu deszăpezirea pe drumurile județului.

 

Elena FRANȚ

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei