Prefectura Caraș-Severin și Ministerul Sănătății se joacă de-a baba oarba cu sănătatea noastră

aaaa

Cine și ce să mai înțeleagă din ceea ce se întâmplă cu managementul sistemului sanitar din Caraș-Severin. E binecunoscut faptul că imediat după declararea stării de urgență și trecerea unităților sanitare din subordinea autorităților locale și județene în directa coordonare a Ministerului Sănătății, la Reșița au fost înlocuite trei persoane: directorul DSP, managerul Spitalului Județean de Urgență din Reșița și directorul medical al aceleași unități sanitare.

Schimbarea s-a făcut de către ministrul Nelu Tătaru la solicitarea expresă a prefecturii Caraș-Severin. Redam alăturat solicitările prefecturii de schimbare din funcție și motivele pentru care se solicită aceste schimbări:

aa

Documentul este datat 01,04,2020, adică la doar 2 săptămâni de la preluarea mandatului managerului spitalului reșițean. Și pentru a fi mai fermă în hotărârea ei, Instituția Prefectului revine cu o adresă către MS, datată 09.04.2020:

aaa

Întrebarea e de ce? Conform actelor înaintate de prefectură, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Asta sună dureros de urât. Am solicitat un punct de vedere managerului Alina Stancovici, care ne-a pus la dispoziție un memoriu adresat ministrului Nelu Tătaru, în care precizează între altele:

- în data de 9 martie 2020 am fost declarată “ADMIS” la concursul pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență din Reșita, cu media 8,65. Menționez că la unitatea sanitară amintită au fost organizate mai multe sesiuni ale concursului pentru postul de manager, dar la care nu s-a înscris nimeni, sesiunea la care m-am înscris eu fiind cea de-a patra organizată în ultimii aproape doi ani. Am fost singurul candidat înscris la sesiunea de concurs demarată pentru primăvara acestui an“. (….)

„În momentul începerii activității am preluat unitatea sanitară cu conturile blocate, cu datorii de 22.370.088 lei, cu arierate de 16.935.464 lei și zero echipamente de protecție în magazia unității sanitare ori pe secțiile acesteia; dată fiind inexistența totală în spital a echipamentelor de protecție, până la sosirea acestora prin Inspectoratul pentru Situații de Urgența  în număr de doar 50 de bucăți abia în data de 27 martie 2020 (din care 10 bucăți trebuiau cedate Spitalului din Caransebeș), am obținut mai multe seturi complete de echipamente în data de 22 martie 2020, printr-un apel la managerul Spitalului Județean de Urgență din Timișoara, domnul Raul Pătrașcu.

- pentru buna funcționare a spitalului am luat prin contract de comodat aparatură de la spitalele orășenești Oravița și Moldova Nouă

- am demarat procedura de efectuare a studiilor clinice la nivelul spitalului din Reșița pentru a putea beneficia pe viitor atât de posibilitatea de expertiză în domeniul medical, dar şi de primirea cu titlu gratuit a unei game de medicație și a tuturor beneficiilor pe care le presupune efectuarea de studii clinice de către o unitate sanitară;

- în cele trei săptămâni de activitate (16 martie – 10 aprilie) desfășurată în Spitalul Județean de Urgență din Reșița, nu au fost semnalate incidente la nivelul instituției, iar cifra persoanelor diagnosticate cu SARS-CoV-2 fiind la momentul suspendării mele de 15 pacienți la Secţia de Boli Infecțioase și 2 pacienți critici, internați pe secția ATI, numărul deceselor fiind în acel moment de 2 persoane“

De precizat faptul că postul de manager al spitalului a fost preluat de la Waldemar Murgu, director interimar până la organizarea unui concurs, concurs la care acesta nu a fost interesat să participe. Interimar înainte de concurs, interimar pe perioada stării de urgență, interimar pe perioada stării de alertă.

Concluziile le trageți dumneavoastră, nu înainte de a mai preciza un lucru. Uniunea Europeană va aloca niște sume de bani, se pare că destul de frumoase, unităților sanitare care au tratat bolnavii infectați de covid.

 

Dan AGACHE

 

 

 

 

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei