Premiul „Alexander Tietz” pe anul 2017 a ajuns în Austria!

 modelmic

Premiul „Alexander Tietz“, acordat anul de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, a ajuns anul acesta în Austria, fiind înmânat prim-ministrului Landului Stiria, Hermann Schützenhöfer.

Oficialul austriac a fost premiat pentru merite deosebite în sprijinirea etniei germane din Banatul Montan, în cadrul unei ceremonii festive organizate în reședința guvernamentală din Graz. La festivitate a participat secretarul 2 al ambasadei României la Viena, Adrian Adam, reprezentanți ai capitalei Graz, ai Diecezei romano-catolice de Graz – Seckau, ai Mișcării Federaliste Europene, ai Asociației Culturale „Südmark” din Graz, ai vincențienilor laici din Stiria, ai Crucii Negre Austriece, filiale Stiria, ai Guvernului Landului și ai structurilor acestora teritoriale, prefecți (Bezirkshauptmann), reprezentanți ai Parlamentului Stiriei și primari.

Distincția a fost înmânată de președintele Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Erwin Josef Țigla, și vicepreședintelui Christian Paul Chioncel.

Premiul anual, cea mai importantă recunoaștere acordată de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, încununează meritele deosebite realizate în conservarea, păstrarea și perpetuarea limbii, culturii, civilizației și spiritualității germanilor din spațiul Banatului Montan.

ECHO 12 - 2017 - 2017.11.07. - GRAZ - ALEXANDER TIETZ-PREIS - 39 - FOTO CHRISTIAN PAUL CHIONCEL

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei