Preşedintele onorific al revoluţionarilor caransebeşeni: „Comemorarea de azi e O MARE RUŞINE”!

modelmic

În Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş, membrii Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie 1989 au marcat joi, 21 decembrie, trecerea a 28 de ani de la evenimentele petrecute în municipiu. Au fost prezenţi la manifestare revoluţionarii Asociaţiei, primarul Felix Borcean, oaspeţi de la Timişoara, precum şi participanţi la evenimentele petrecute în urmă cu 28 de ani.

Dan Silviu Avram s-a arătat dezamăgit de faptul că, an de an, sunt tot mai puţini cei care vin să marcheze evenimentul. „Înţeleg că şi natura face o selecţie, însă este îngrijorătoare lipsa de interes pentru un eveniment major în istoria modernă a oraşului nostru. Atunci, muncitorii şi o mare parte dintre cetăţenii Caransebeşului au declanşat o mişcare care nu a fost spontană, pentru că ea a fost pregătită în urma evenimentelor petrecute în zilele precedente la Timişoara, fiind coordonată de câţiva băieţi tineri, pe atunci, cu suflet mare, cu un curaj şi o disperare pe măsură, care a generat în ziua de 21 decembrie o manifestaţie care a pornit de la ICM, a cuprins ACH-ul, CPL-ul, Balta Sărată, IGOC-ul, CFR-ul, dar şi alţi cetăţeni care, azi, nu sunt prezenţi aici. Au fost şi incidente tragice, în care au murit concetăţeni de-ai noştri, iar acest lucru îmi adânceşte regretul că azi nu e mai multă lume aici”.

„Îmi aduc aminte şi acum, cu emoţie, elev fiind în clasa a noua, la acea vreme, de vuietul care venea dinspre Strada Scânteii, cum se numea pe atunci, cu acel marş imens al oamenilor de la ICM, şi la fel de bine îmi aduc aminte cum am zbughit-o din casă, alături de tatăl meu, şi am venit aici, în Piaţă, alături de marea mulţime de oameni care, cumva, se bucurau, dar în acelaşi timp se şi temeau de ceea ce se întâmpla în acele zile. Era 21 decembrie, lucrurile nu erau nicidecum clare la vremea respectivă, şi au fost nişte momente extraordinare”, a spus şi primarul Caransebeşului, Felix Borcean.

Mihail Rădulescu, preşedintele de onoare al Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie ’89, a lansat un adevărat rechizitoriu la adresa colegilor săi. „Nu-mi vine să cred, mai ales după cei 28 de ani scurşi de la Revoluţia din 1989, că membrii ALRD ’89 Caransebeş sunt tinerii curajoşi care şi-au riscat chiar şi viaţa pentru libertate, alături de care m-am aflat în acele zile şi săptămâni. Ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă cu noi? În Decembrie ’89 am fost o mare familie, chiar dacă nu ne prea cunoşteam între noi. Acum suntem nişte «NIMENI»! Puteţi să vă supăraţi pe mine pentru acest cuvânt, dar suntem nişte «NIMENI»! Degeaba au murit tinerii atunci? Degeaba avem răniţi? Simt că, de fapt, am devenit ceea ce eram înaintea zilei de 21 Decembrie 1989, adică nişte împăcaţi cu soarta. Nu mai reprezentăm un reper, un model, un simbol de urmat, ci suntem nişte oameni absolut normali, care-şi văd de propriile familii şi interese, şi care şi-au uitat menirea pecetluită pe baricade în 21 Decembrie 1989. Cei mai mulţi dintre membrii ALRD ’89 Caransebeş au abandonat de bunăvoie lupta! Nu am avut, ani buni, parte de o comemorare care să rămână în istorie, peste timpuri, în urbea noastră. Comemorarea de azi, pentru mine, Mihail Rădulescu, preşedintele vostru de onoare, este O MARE RUŞINE, mai ales dacă ne gândim la morţii şi la răniţii din decembrie 1989, care de sus, din cer, şi de lângă noi, ne întreabă: Chiar am murit degeaba? Chiar degeaba ne-am vărsat sângele pe caldarâm şi am sfidat moartea?”.

Timişorenii Costel Balint şi Dumitru Curiban au vorbit despre evenimentele de la Timişoara şi Caransebeş, după care au oferit premii – cărţi, primarului Felix Borcean, iarMihail Rădulescu a primit o medalie.

În încheiere Aurel Păsat, i-a răspuns lui Mihail Rădulescu, afirmând că nu a cunoscut niciodată termenul „nimeni”, adăugând că, asemenea politicienilor, şi liderii Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie ’89, prin dezbinarea membrilor, au creat această situaţie. „Prieteni, haideţi să dăm importanţa cuvenită evenimentului şi să nu ne mai considerăm unii pe ceilalţi «nimeni», ci să ne apreciem aşa cum suntem – mai mari sau mai mici, mai competenţi sau mai incompetenţi în domeniile noastre de activitate. Nu suntem «nimeni»! Suntem nişte oameni care am schimbat un sistem. Noi am fost lideri, nu şefi! Eu mor pentru acest ideal, o spun cu maximă sinceritate. Şi să nu ne fie ruşine de ce am făcut atunci!”, a mai spus Aurel Păsat.

Participanţii la eveniment au coborât apoi în parcul din faţa Primăriei, unde au au fost depuse coroane de flori la Monumentul Revoluţiei. Coloana s-a deplasat, apoi, pe sub Arcul Înfrăţirii Spiritual-Creştine şi pe Calea Sacră din faţa Episcopiei Caransebeşului, spre monumentul amplasat în faţa fostei Miliţii, acolo unde, în urmă cu 28 de ani, s-a tras asupra manifestanţilor.

Slujba de pomenire a Eroilor Revoluţiei a fost oficiată de un sobor de preoţi. Şi aici, revoluţionarii, împreună cu reprezentanţii social-democraţilor în Consiliul Local Caransebeş, au depus coroane de flori la Crucea-monument dedicată Revoluţiei.

Cosmin VLAD

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei