Președintele PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, pe lista primilor 19 candidați social-democrați la europarlamentare!

 

modelmic

Conducerea Partidului Social Democrat a făcut publică lista candidaților PSD la alegerile europarlamentare 2019. Pe lista deschisă de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, se regăsește și președintele PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan.

Pentru un tânăr deputat și lider județean social democrat, așa cum este cazul Luminiței Jivan, nominalizarea pe lista candidaților PSD pentru alegerile europarlamentare din 26 mai nu poate fi decât o dovadă a încrederii pe care și-o pune în ea conducerea partidului. Locul 19 este unul onorant, mai cu seama cu cât deputatul cărășean nu și-a exprimat nicio clipă dorința de a performa politic la Bruxelles. Discursul proaspătului președinte PSD Caraș-Severin este unul centrat pe dezvoltarea județului, prin proiecte guvernamentale și cu finanțare europeană cărora, așa cum a dovedit, de cele mai multe ori le impune un ritm accelerat în ceea ce privește procesul de implementare. De aceea, cel mai probabil, postura onorantă de pe lista înaintată de partidul în care activează are rolul de a motiva organizația la scrutinul de peste mai puțin de două luni, doar că Luminița Jivan își va continua politica de încurajare a decidenților locali și județeni privind o reală modernizare prin proiecte sustenabile a Caraș-Severinului. Din păcate, într-unul din cele mai sărace județe ale țării, în loc ca politicienii să își dea mâna pentru a scoate căruță din noroi, vendetele unor lideri și demonstrațiile de forță și supremație au devenit prioritare în fața interesului pentru Caraș-Severin.

 

Pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare se mai regăsesc: Rovana Plumb, Carmen Avram, Claudiu Manda, Cristian Terhes, Dan Nica, Maria Grapin, Tudor Ciuhodaru, Dragoș Benea, Victor Negrescu, Andi Cristea, Natalia Intotero, Gabriela Zoană, Bianca Gavriliță, Emilian Pavel, Doina Pană, Crina Fiorela Chilat, Bălănică Mariana, Răzvan Popa.

 

2ebf497c-9602-4591-bd15-3b5213285ff6

 

Sergiu TABAN

Stiri similare

4 Comentarii

  1. mirrela

    Cîtă onoare? Să fii la coada cozilor și să te mai și lauzi. Pe câți trebuie să extermini ca să ajungi la ciolan de pe locul 19?

    Raspunde

Lasa un raspuns lui mirrela Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei